1 iunie – Intrare gratuită pentru copii și însoțitori la muzeele din Târgoviște!

COPII-MUZEU

De 1 iunie,  Ziua Internaţională a Copilului, preşcolarii şi elevii vor avea ocazia de a vizita gratuit muzeele şi casele memoriale din Târgoviște ce aparțin Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească”. Atât părinții, cât și bunicii însoțitori vor avea și ei acces gratuit.

Astfel, au acces gratuit la: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni,  Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”,  Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri Ferdinand I la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”.

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului oficial de vară, între orele 9.00 – 18.30, iar celelalte muzee pot fi vizitate  între orele 9.00 – 17.00.

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

}