A fost inaugurată Grădinița nr. 2 din Bezdead! (foto)

bezdead (1)

S-a întâmplat astăzi, la Bezdead, inaugurarea unui obiectiv pe care comunitatea locală îl aștepta de mulți ani – Grădinița nr. 2, consolidată, extinsă și reabilitată. Vorbim de o investiție de 603.644 lei, finanțare asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (OUG 28/2013). Grădinița are 2 săli de clasă, cancelarie, oficiu, grupuri sanitare noi, iar clădirea beneficiază de anvelopare termică.

La eveniment au participat, alături de primărița Teodora Anghelescu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, inspectorul școlar general al IȘJ Dâmbovița – Sorin Ion, consilierul județean Corneliu Ștefan, cadre didactice, oameni ai locului.

Teodora Anghelescu: Pentru mine nu este o realizare atât de mare, ci un lucru normal. În astfel de condiții trebuie să învețe copiii. Atunci când eram profesor, director, mergeam în școlile de oraș și mă gândeam când o să fie și la noi cum este la oraș – să avem căldură, să nu mai stăm cu grija lemnelor, să avem grupuri sanitare moderne. Iată că, în sfârșit, acest obiectiv s-a finalizat.

Adrian Țuțuianu: Am încercat, din 2012 până astăzi, să nu împart județul pe culor politice. Și Bezdeadul este o localitate unde ceea ce am spus eu s-a respectat întocmai. Dacă vă uitați, drumul județean l-am făcut și se circulă în condiții foarte bune, drumul de la Bezdead la Buciumeni este făcut și se circulă în condiții foarte bune, grădinița aceasta – dacă a existat proiect, eu n-am pus talpă nimănui și a fost finanțată, căminul cultural, care este în lucru, a fost prima documentație depusă și a intrat imediat la finanțare.

Onoare muncii!

bezdead (2) bezdead (3) bezdead (4) bezdead (5)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.