A fost lansat apelul de proiecte pentru anveloparea blocurilor! Informații utile pentru TÂRGOVIȘTE!

12834888_1206200806064271_1211046279_n

Veste foarte bună și așteptată cu interes de administrația publică locală. După o întârziere destul de mare, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a lansat apelul de proiecte pe Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 pentru prioritatea de investiții 3.1.A, care vizează anveloparea termică a blocurilor! Este prima axă care se deschide pentru administrațiile publice locale.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a oferit astăzi mai multe detalii despre program.

Astfel, perioada de depunere a cererilor de finanțare este 16 mai – 16 noiembrie 2016!

Activități finanțabile:

  • îmbunătățirea izolației termice și hidroizolare anvelopei clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol), șarpantelor și învelitoarelor inclusiv măsuri de consolidare;
  • reabilitarea și modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic – încălzire şi apă caldă de consum, parte comună a clădirii tip bloc de locuinţe, inclusiv montarea de robinete cu cap termostatic, etc.
  • modernizarea sistemului de încălzire: repararea/înlocuirea centralei termice de bloc/scară; achiziționarea și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldura si/sau centrale termice pe biomasa, etc.;
  • înlocuirea lifturilor și a circuitelor electrice în părțile comune – scări, subsol, lucrări de demontare a instalațiilor și echipamentelor montate, lucrari de reparații la fațade etc.

De asemenea, în limita a 15% din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente proiectului pot fi realizate și lucrări privind:

  • măsuri de reparaţii/consolidare a clădirii, acolo unde este cazul;
  • înlocuirea circuitelor electrice în părțile comune – scări, subsol, etc.;
  • construirea/repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
  • procurarea şi montarea lifturilor în cadrul unui bloc prevăzut din proiectare cu lifturi, dar care nu are montate lifturile respective, etc.

 Bugetul minim al unui proiect este de 100.000 de euro, iar cel maxim de 5 milioane euro. Un proiect poate cuprinde cel mult 10 blocuri de locuințe cu minim 2 niveluri (P+2). Autoritățile publice în parteneriat cu asociațiile de proprietari pot alege să se grupeze pe cartiere. Potrivit lui Cristian Stan, la nivelul municipiului Târgoviște există, deja, documentații tehnice pregătite pentru proiecte în valoare de 4.000.000 euro!

Cum se împart cheltuielile:

  • 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor – fonduri europene şi bugetul de stat;
  • 40% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor – bugetul local (15%) și asociația de proprietari (25%).

Cristian Stan intervine aici cu o serie de măsuri de protecție socială reală. Astfel, Primăria va suporta, din sarcina de 25%, o cotă importantă (care poate ajunge până la 20-22%) pentru familiile care au în componență persoane cu handicap sau familiile al căror venit pe membru de familie este sub nivelul salariului mediu net pe economie în ultimele 3 luni anterioare  efectuării anchetei sociale. Această măsură se aplică și în cazul pensionarilor, în funcție de cuantumul pensiilor.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.