ADR Sud-Muntenia, întâlnire de lucru la sediul CJ Dâmbovița

adr (1)

Sala Unirii a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a găzduit astăzi, 14 iunie 2018, o întâlnire de lucru, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, în cadrul căreia au fost dezbătute situații punctuale cu privire la derularea proiectelor cu finanțare europeană, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

La întâlnire a participat conducerea Consiliului Județean Dâmbovița – președintele Daniel Comănescu și vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu, deputatul Corneliu Ștefan, administratorul public Ionuț Săvoiu, echipa ADR Sud Muntenia – directorul Liviu Mușat, directorul adjunct Organism Intermediar, Mariana Vișan, șeful serviciului Evaluare Selecție Proiecte, Ștefan Daniel, reprezentanții Biroului Județean Dâmbovița ai ADR Sud Muntenia și ai direcțiilor de specialitate din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, dar și reprezentanții mai multor localități dâmbovițene.

În deschiderea întâlnirii, Daniel Comănescu a precizat: „Vom dezbate astăzi subiecte, care sunt convins că suscită un larg interes, care țin atât de activitatea Consiliului Județean în atragerea și implementarea fondurilor europene, cât și a unităților administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița. Unul dintre subiectele la care se va face referire astăzi vizează modificările ghidului specific aferent apelului de proiecte dedicat învățământului profesional și tehnic și învățării pe tot parcursul vieții, prin prelungirea termenului de depunere a proiectelor până la data de 10 iulie 2018, ora 12.00.”.

Președintele a trecut în revistă proiectele Consiliului Județean Dâmbovița aflate atât în implementare, cât și în etapa de pregătire.

În continuare, au avut loc discuții referitoare la Programul Operațional Regional 2014 – 2020, cu accent pe Axa prioritară 10 – ”Îmbunătățirea infrastructurii educaționale” și o sesiune de întrebări și răspunsuri în care atât reprezentanții unităților administrativ-teritoriale care au proiecte depuse în cadrul acestui program de finanțare, cât și ai mediului privat au purtat discuții pe marginea problemelor întâmpinate în cadrul procesului de accesare a fondurilor de finanțare.

Dialogul a urmărit clarificarea unor aspecte referitoare la Programul Operațional Regional 2014 – 2020 și, îndeosebi, la proiectele care urmează a fi depuse în viitorul apropiat. Astfel, facem precizarea că, în perioada imediat următoare urmează a fi lansată și Axa 4, care va avea alocate cele mai mari fonduri.

Problematicile supuse atenției de către reprezentanții unităților administrativ-teritoriale au vizat următoarele: prelungirea termenelor de depunere pe Axa 7, solicitările privind lista de exproprieri, găsirea de soluții pentru suprapunerea lucrărilor pe POIM și POR, reabilitarea termică a clădirilor, dar și alte chestiuni specifice Axelor 2, 3 sau 10.

Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a făcut o scurtă prezentare a programului, aducând în atenție câteva date statistice înregistrate la nivelul regiunii Sud Muntenia. Astfel, până în prezent, în cadrul POR 2014 – 2020, au fost depuse peste 880 de aplicații, dintre care a fost evaluate un procent de 73% din proiecte. Un important anunț făcut de Liviu Mușat a vizat procedura de evaluare a proiectelor, sens în care a precizat că, recent, a fost semnat contractul pentru evaluatorii independenți și au fost formate 6 comisii de evaluare la nivelul agenției.

Directorul Liviu Mușat a afirmat că ADR Sud Muntenia și întreg aparatul de specialitate al acesteia va fi alături și va oferi sprijin pentru buna gestionare a proiectelor inițiate la nivelul județului Dâmbovița.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

adr (2)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.