Adrian Țuțuianu, discurs dur în Parlament împotriva limitării de drepturi și libertăți / starea de alertă

Senatorul PRO ROMÂNIA, Adrian Țuțuianu, a luat cuvântul, ieri, de la tribuna Senatului, pe ceea ce înseamnă proiectul privind starea de alertă, așa cum a fost el trimis de Guvernul Orban și amendat de senatori.

Țuțuianu, unul dintre criticii duri ai limitării de drepturi și libertăți fundamentale, unul dintre foarte puținii care au reclamat constant apetența puterii pentru sancțiuni în perioada stării de urgență, respinge noua încercare a guvernului.

De 2 luni de zile, asistăm la o preluare, în diverse modalități, inclusiv a puterii de reglementare primară a relațiilor sociale de către Executiv și la punerea într-un colț a Parlamentului, ca instituție fundamentală a democrației. Lucrul ăsta nu mai poate fi acceptat și cred că este momentul ca toți să conștientizăm nevoia de a veni aici și a ne exercita atribuțiile constituționale și dreptul de control asupra Executivului.

În al doilea rând, va rămâne ca o pată rușinoasă pe activitatea noastră din acest mandat faptul că Parlamentul a încuviințat un decret prezidențial privind instituirea stării de urgență și, apoi, al doilea privind prelungirea, decrete care încalcă grav Constituția și încalcă grav atribuțiile Parlamentului României. Nicio stare, nici de urgență, nici de alertă nu poate justifica încălcarea unor norme constituționale fundamentale. Lucrul ăsta poate că nu ar fi fost posibil dacă Parlamentul înțelegea să fie la lucru, în această sală, în toată această perioadă.

Legat de această lege privind starea de alertă, proiectul propus de guvern este inacceptabil. El are în vedere doar câteva chestiuni foarte precise:

  • așezarea clientelei politice pe funcții de conducere în instituții publice, în spitale;
  • continuarea procedurilor de achiziții netransparente și jaful din banul public;
  • restrângerea, în continuare, a unor drepturi li libertăți fundamentale ale oamenilor și sancționarea fără discernământ.

Corecturile care s-au adus în comisiile de specialitate ale Parlamentului erau necesare, dar sunt departe de a răspunde nevoii unui act normativ care să reglementeze această problemă dificilă a stării de alertă. Vă semnalez și faptul că, prin avizul dat de Consiliul Legislativ, avem 14 pagini – demult nu am mai văzut un aviz atât de lung – în care se aduc critici întemeiate majorității textelor propuse de guvern.

Eu nu vreau să dau gir unui act normativ care, în continuare, să permită restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale, cu încălcarea art. 53 din Constituția României. Ca urmare, votul meu este ÎMPOTRIVA proiectului propus de guvern.

VOT PE STAREA DE ALERTĂ / Intervenția mea în Senat pe acest subiectTrei chestiuni:📍 Asistăm, de 2 luni de zile, la o încercare de preluare a puterii de legiferare de către Executiv și la o punere la colț a Parlamentului, ca instituție fundamentală a democrației. Inacceptabil!📍 Va rămâne drept o pată rușinoasă pe activitatea parlamentară din acest mandat încuviințarea decretelor prezidențiale privind starea de urgență / prelungirea ei, Nicio stare, nici de urgență, nici de alertă nu poate justifica încălcarea unor norme constituționale fundamentale!📍 Proiectul de lege propus de Guvern privind starea de alertă este INACCEPTABIL. Este un amestec al ordonanțelor militre și urmărește doar: (a) așezarea clientelei de partid în instituții publice, spitale; (b) continuarea procedurilor de achiziții obscure, netransparente și (c) restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale ale oamenilor.Deci: NU! Nu cu votul meu. Nu cu votul PRO România!

Publicată de Adrian Tutuianu pe Marţi, 12 mai 2020

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.