Adrian Țuțuianu, după dezvăluirile despre procurorul Negulescu: Am fost oripilat! Ce ne arată situația de la Ploiești?

adrian tutuianu 2

Președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu, critică în mod apăsat situația existentă, la acest moment, în sistemul de justiție din România și modul în care se fabrică și instrumentează anumite dosare. Discuția a plecat de la cazul procurorului Mircea Negulescu și dezvăluirile halucinante în privința acestuia:

Cred că ați putut observa modul cum se fac dosare în România, cum se merge din denunț în denunț. Am fost oripilat aseară, am văzut un personaj de la Ploiești care vorbea că a făcut 6 denunțuri, apoi că a făcut 9, era un fel de denunțător pe bandă rulantă.

Ce ne arată situația de la Ploiești? Pe de o parte, că încrederea în justiție și în lupta anticorupție este zdruncinată chiar de instituțiile obligate să aplice legea și a doua constatare care îmi este foarte clară – nu avem suficiente garanții că drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt respectate. Ca urmare, lupta anticorupție trebuie să fie însoțită și de garanții procesuale adecvate pentru cei care ajung să facă obiectul cercetărilor penale. Mai aprofundat, înseamnă să punem punct nebuniei legate de denunțuri; nu denunțul în sine imput, ci că unii fac asta și forțează oameni să realizeze denunțuri.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.