Adrian Țuțuianu >> Mi-e greu să înțeleg cine protestează: membrii PNL din vechiul PDL, care au prăbușit economia cu 7,1% în 2009?

adrian tutuianu 7

Președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu, desființează acțiunile Partidului Național Liberal care au drept scop prezentarea situației economice actuale a României drept un dezastru. Bazându-se pe cele mai recente cifre ale instituțiilor naționale și internaționale, senatorul consideră că provocările pentru proteste de stradă emise de PNL sunt dictate de foștii lideri ai PDL, aceiași care au reușit „performanța” economică din 2009 – prăbușirea de 7,1%.

Adrian Țuțuianu:

Dacă facem o analiză a modului în care a evoluat economia din anul 2009 până astăzi, veți putea observa că în 2009 am avut o scădere de 7,1%, în 2010 o scădere de 0,8%, în 2011 o ușoară creștere de 1,1% și în 2012 o creștere de 0,6%. Din 2013 până astăzi, economia României a crescut constant. Sunt ani în care Partidul Social Democrat s-a aflat la guvernare.

Ca urmare, mi-e greu să înțeleg acum cine protestează în stradă: membrii PNL din vechiul PDL, care au prăbușit economia cu 7,1% în 2009? Peneliștii care erau în USL și au pus în aplicare cu noi, în 2012 și 2013, un program de guvernare al acestei alianțe politice? Eu cred, fără teama de a greși, că cei care incită la protest în stradă sunt cei din PDL, pentru că Partidul Național Liberal a cam dispărut, ca și idei, ca și concept, de pe scena politică națională.

23622402_1201897686622010_6147375496429761494_n

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. pentru o analiză de creștere sau descreștere economică îți trebuie studii de specialitate, nu retorică politică de șanț
    cît despre mirarea că tocmai pedeliștii demolatori vopsiți în peneliști ies în stradă, tot așa și eu mă mir cum de la cîrma PSD-ului de azi au ajuns pediști și peremiști
    hî?

Dă-i un răspuns lui moshu49 Abandon

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.