Adrian Țuțuianu, prima conferință de presă după demisia din MApN: Am văzut foarte multă agitație față de situația mea personală! (declarații)

adrian tutuianu 3

Președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu, a susținut astăzi, la sediul organizației, prima sa conferință de presă după demisia de la conducerea Ministerului Apărării Naționale. A abordat mai multe subiecte, atât din zona activității parlamentare, cât și de organizare politică, dar a ținut să facă și precizări punctuale față de situația sa după plecarea din fruntea MApN:

Am văzut foarte multă agitație și la adversarii politici, dar și pe la unii colegi din partid și în opinia publică față de situația mea personală.

În primul rând, sunt președintele organizației județene și o voi conduce cu mână de fier în continuare, ca un președinte foarte serios.

Al doilea lucru – sigur că sunt mâhnit de faptul că am plecat de la Ministerul Apărării Naționale în condițiile în care mi-am făcut datoria și mi-am făcut-o foarte serios. Sunt convins că, dacă stăteam o perioadă mai lungă la acest minister, aș fi putut să dau direcțiile de acțiune pe liniile de apărare națională pentru o perioadă mai lungă de timp.

Faptul că am plecat de la MApN nu înseamnă că am murit politic. Există viață și după minister și nicio funcție nu e veșnică, așa cum am spus-o de foarte multe ori.

De asemenea, faptul că nu mai conduc Comisia de control parlamentar al activitații SRI nu înseamnă că nu mai am un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă Partidul Social Democrat. Îmi voi face datoria în partid așa cum mi-am făcut-o întotdeauna.

Ca urmare, dincolo de amărăciunea mea personală, există și ziua de mâine. Și eu, deja, mă gândesc și lucrez pentru ziua de mâine. (…) Nu știu dacă am căzut în vreo dizgrație. În viața unui om există și urcușuri și coborâșuri. V-am spus, eu mă gândesc la ziua de mâine.

Țuțuianu a evitat să facă declarații despre Liviu Dragnea sau să alimenteze scenariile legate de plecarea din minister, spunând doar că, atunci când va avea toate elementele pe care să-și întemeieze un punct de vedere consistent, va veni și va vorbi public.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.