Adrian Țuțuianu pronunță numele celor care au orchestrat înregistrarea sa!

Senatorul Adrian Țuțuianu a vorbit în această seară și despre înregistrările care au dus la excluderea sa din PSD. Pentru prima dată de la apriția lor, liderul de la Dâmbovița indică nume ale celor care au orchestrat operațiunea:

Înregistrările sunt reale; sigur, sunt scoase dintr-un context mai amplu. Ceea ce e foarte grav e faptul că mai nimeni nu a contestat astăzi acest procedeu de neimaginat. Toată lumea se poate gândi de-acum încolo că un lider de partid poate fi executat foarte ușor, înregistrându-l când spune ceva care u convine conducerii și, în felul acesta, îl discreditezi public.

Înregistrările au fost făcute sub coordonarea lui Codrin Ștefănescu. Lângă el a venit un fost deputat PPDD, trecut meteoric prin PSD Dâmbovița pe vremea lui Victor Ponta – e vorba de Radu Popa, îl puteți urmări în ce postează, e un personaj toxic cu care eu n-am putut să am niciun fel de relații cordiale; fostul președinte al Consiliului Județean, ofițer de securitate – Oprea (Alexandru Oprea – n.r.) și, probabil, unul din colegi, care a fost cablat cu tehnică de ultimă generație.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. dar Leonaș Badea cum de’a rămas (cablat?) la conducerea ASF?
    zic și io…

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.