Adrian Țuțuianu, replică la Grozavu: Se plasează în contradicție cu jurământul pe care l-a rostit!

adrian tutuianu - gabriel grozavu (2)

Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a reacționat la declarația cel puțin controversată oferită de consilierul județean PNL, Gabriel Grozavu, potrivit căreia el reprezintă doar interesele cetățenilor liberali din județ, nu pe ale tuturor dâmbovițenilor. Țuțuianu condamnă filosofia lui Grozavu și îi amintește de jurământul pe care l-a rostit când a fost validat:

  • Cred că este una din cele mai mari aberații politice rostite de un politician din județul Dâmbovița. Declarația trădează un mod de gândire și un comportament pe care mi-este greu să-l cataloghez.
  • În primul rând, dl Grozavu uită că n-a ajuns consilier județean în acest mandat datorită „electoratului liberal”, ci datorită Uniunii Social Liberale. Care a fost contribuția PNL la rezultat s-a văzut la alegerile imediat următoare, europarlamentarele din mai: PSD Dâmbovița 50,3% – PNL Dâmbovița 10,1% (de 5 ori mai puțin!).
  • În al doilea rând, dl Grozavu confundă foarte grav lucrurile. Doctrina și valorile partidului politic nu se confundă cu îndatoririle de ales. Prin declarația de mai sus, el se plasează în totală contradicție cu însuși jurământul pe care l-a rostit când a fost validat consilier județean. Și vă citez: Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Dâmbovița! Așadar, dle Grozavu, „pentru binele locuitorilor județului Dâmbovița”, nu „pentru binele simpatizanților PNL”.
  • În al treilea rând, modul de a pune problema descrie și tiparul în care gândește dl Grozavu, exact cum făceau colegii săi actuali din PDL: Noi și ceilalți. Ne interesează doar de noi, de binele și interesul nostru, iar ceilalți pot crăpa, pentru că nu ne-au votat. Acum înțeleg mai bine și de ce votează cum votează consilierii PNL-PDL în Consiliul Județean.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.