Alexandru Oprea dezvăluie înțelegerea pe care a avut-o cu Corneliu Ștefan înainte de alegeri / ce nume au fost implicate

Fostul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, dezvăluie public înțelegerea pe care a avut-o cu președintele recent ales, Corneliu Ștefan, înainte de localele din 27 septembrie. Lui Oprea i se promisese locul 2 pe lista de candidați la Camera Deputaților, în cadrul unei discuții la care a participat și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Mai mult, o promisiune similară se pare că fusese înaintată și vicarului eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Ionuț Ghibanu.

Declarații Alexandru Oprea:

Cum eu îmi respect cuvântul dat, aveam impresia că și colegii mei își respectă cuvântul dat, mai ales că acele promisiuni n-au fost făcute 1 la 1, ci au fost făcute în condițiile în care au participat mai multe persoane la acele discuții. (…) Dacă nu-ți respecți cuvântul în relația cu colegii, mi-e greu să cred că-și vor putea respecta cuvântul în ceea ce au promis în materie politică.

Înțelegerea cu președintele PSD Dâmbovița a fost să sprijin candidatura dumnealui la Consiliul Județean Dâmbovița, promițându-mi-se locul 2 pe lista de deputați. Iar garantul acestei înțelegeri a fost seretarul executiv al Organizației Județene (primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan – n.r.) plus alte 2 persoane. După alegerile locale, mi s-a spus că dl Ciolacu l-a impus pe dl Vulpescu, iar dl Corneliu Ștefan, ca să fim mai exacți, a impus următoarele 2 nume (Carmen Holban și Radu Popa) și acolo s-a terminat discuția.

Și vă mai spun un lucru: promisiuni a făcut și în altă parte, în speță dlui Ionuț Ghibanu.

Am discutat cu dl primar Cristian Stan și mi-a spus că nu e nici el fericit de această conjunctură și că-i pare rău că nu ne respectăm ca oameni, în primul rând. Am toată considerația pentru omul Cristi Stan, dar, din păcate, drumurile noastre s-au despărțit.

Este trist unde a ajuns, astăzi, Partidul Social Democrat, și la Dâmbovița și național. Churchill spunea: „Ce pretenție poți să ai dacă pui proștii să conducă”? Churchill a spus-o, nu eu. Facem doar o analogie.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.