Campanie de suflet pentru 400 de copii! Ajută și tu cu alimente, haine, jucării (detalii)

23376520_546275939055402_4366243843031610251_n

Un eveniment de suflet se întâmplă în aceste zile și are nevoie de o implicare cât mai energică. Este vorba de campania „Dar din dar pentru suflete minunate”, închinată ajutorării a 400 de copii din Parohia Glodeni. Inițiativa le are drept organizatoare pe Cristina Petre și Mariana Spătaru, proiectului alăturându-i-se și fostul primar al municipiului, Gabriel Boriga.

Astăzi au organizat o conferință de presă tocmai în scopul impulsionării campaniei, pentru a o face cât mai vizibilă și cât mai de succes.

Gabriel Boriga: Nu există vreun ONG în spatele sau în fața acestei acțiuni, nu există vreun partid în spatele sau în fața acestei acțiuni, ci doar bun simț, dăruire și spirit de a ajuta. Ca de fiecare dată, mă alătur unor astfel de activități, după cum știți am făcut-o și acum câțiva ani, o s-o fac și de acum încolo, indiferent de ce se va întâmpla.

Cristina Petre a mărturisit că inițiativa a pornit-o cumva solitar, cu gândul de a ajuta, fie și puțin, copii care nu sunt atât de norocoși. A creat o campanie online și, la scurt timp, a fost contactată de o prietenă care i-a povestit de cei peste 400 de copii din Glodeni care au nevoie de ajutor. În felul acesta, campania s-a transformat și a devenit mult mai amplă.

Momentul culminant al campaniei va avea loc pe 19 noiembrie, la Căminul Cultural din Glodeni, acolo unde vor fi prezenți, alături de copiii din parohie, foarte mulți dintre cei care au dorit să se implice în acest proiect superb. Vor fi momente de spectacol, muzică ușoară și populară, cu interpreți care s-au oferit să vină și să ajute. Și-au anunțat, deja, participarea Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, Ansamblul de cântece și jocuri populare „Rodica Bujor” din Voinești, târgovișteanca Izabela Simion (Vocea României și X Factor), solista de muzică populară Mariana Davidescu și alții.

Alături de proiect este și Arhiepiscopia Târgoviștei, deja, mai mulți preoți din diferite zone ale județului mobilizându-se împreună cu comunitățile lor pentru a da o mână de ajutor.

Precizări importante:

  • Se primesc donații de alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării. Pentru a evita suspiciuni de vreun fel, nu se acceptă bani.
  • Donațiile se primesc într-un depozit din municipiul Târgoviște, cartierul CFR. Cei care vor să facă un gest în acest sens, sunt rugați să sune oricând, până pe 18 noiembrie, la unul din cele 2 numere de telefon de pe afișul campaniei.

Toate detaliile și noutățile despre acest proiect pot fi urmărite pe pagina de facebook a campaniei.campanie glodeni (1)campanie glodeni (2) campanie glodeni (3) campanie glodeni (4)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.