CJ Dâmbovița, încă 2 contracte de finanțare semnate (detalii)

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Daniel Comănescu și vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, a primit astăzi, 5 decembrie 2018, vizita lui Liviu Gabriel Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, ca urmare a semnării contractelor de finanțare pentru proiectele „Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră în județul Dâmbovița”, respectiv „Modernizare DJ702 în comuna Cândești și DJ710 în comuna Bezdead, județul Dâmbovița”. Acestea sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, în cadrul Axei prioritare 6 „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională”, Prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terțiare la infrastructura TEN – T, inclusiv a nodurilor multimodale”.

Cele două cereri de finanțare au o valoare totală de aproximativ 31 de milioane de lei, din care peste 26 de milioane de lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă, finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Aproximativ 4 milioane de lei este contribuția de la Bugetul de Stat, iar aproape 346 de mii de lei reprezintă contribuția eligibilă a Consiliului Județean Dâmbovița.

Prin realizarea proiectelor „Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră în județul Dâmbovița” (perioadă de implementare de 48 de  luni) și „Modernizare DJ702 în comuna Cândești și DJ710 în comuna Bezdead, județul Dâmbovița” (perioadă de implementare de 12 luni), județul Dâmbovița, în calitate de beneficiar de fonduri Regio, are în vedere creșterea gradului de accesibilitate la rețeaua TEN-T a zonelor rurale aflate pe traseul drumurilor din județul Dâmbovița, reabilitate sau modernizate prin proiect. În total, vor fi modernizați peste 31 de km de drum și se estimează că de această infrastructură rutieră modernizată vor beneficia peste 24 de mii de persoane.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.