CJD: Premii pentru elevii și profesorii cu rezultate bune la concursurile sportive naționale!

coperta

Comunicat de presă

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, i-a premiat astăzi, 13 decembrie a.c., alături de conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița, pe elevii dâmbovițeni care au obținut rezultate deosebite la concursurile sportive naționale, în anul școlar 2016 – 2017.

Desfășurat în sala de ședințe a ISJ Dâmbovița, evenimentul a fost dedicat și recompensării cadrelor didactice sub îndrumarea cărora tinerii dâmbovițeni au făcut performanță la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, Olimpiada Gimnaziilor și Campionatele Naționale Școlare.

Pentru această acțiune, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat suma de 23.500 lei, premiile fiind acordate astfel:

  • 31 premii speciale individuale (locul I – 300 lei, locul II – 250 lei, locul III – 200 lei, mențiune – 150 lei)
  • 11 premii pentru rezultatele obținute pe echipe (locul I – 1.500 lei, locul II – 1.200 lei, locul III – 800 lei, mențiune – 600 lei)
  • 18 premii speciale, în valoare de 300 de lei fiecare, profesorilor îndrumători.

Prin organizarea și susținerea acestei gale de excelență, Consiliul Județean Dâmbovița continuă demersurile dedicate sprijinirii performanței școlare, demersuri ce au fost începute în vara acestui an, atunci când, în cadrul unui eveniment similar, au fost premiați atât cei 174 de elevi, care au obținut rezultate deosebite la etapa națională a concursurilor și olimpiadelor școlare, cât și cei 71 de profesori îndrumători.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița i-a felicitat pe toți cei prezenți în sală pentru eforturile depuse și perseverența dovedită, le-a urat mult succes în activitate și i-a asigurat de întreg sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița pentru a putea continua să atingă performanța în sport și să obțină rezultate cât mai bune.

Cu acest prilej, președintele Alexandru Oprea a precizat că nu va renunța să investească în educație, să sprijine, să promoveze și să încurajeze performanța: „Mă bucur să văd că sunteți atât de mulți elevi și profesori. Este un gest de normalitate pe care Consiliul Județean Dâmbovița l-a făcut anul acesta și anume, acela de a premia performanța și de a sprijini educația. În mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, nu voi ezita să fac aceste lucruri, instituția Consiliului Județean Dâmbovița fiind alături de Inspectoratul Școlar Județean și cu alte ocazii. De asemenea, ISJ a fost alături și în alte inițiative, precum este cazul programului de tineret și sport al Consiliului Județean Dâmbovița. Puteți fi pe deplin încredințați de faptul că promisiunile pe care le fac în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița se vor îndeplini, pentru că nu îmi iau angajamente pe care să nu le pot duce la bun sfârșit. Consiliul Județean Dâmbovița a asigurat fondurile necesare pentru ca dumneavoastră să primiți un stimulent pentru a continua activitatea de performanță pe care o derulați. Vă îndemn să continuați să faceți acest lucru și, pentru că se apropie sărbătorile, vă doresc tuturor să fiți sănătoși și să vă bucurați de cei apropiați!”

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

DSC_0100

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.