Claudia Gilia, membru în comisia pentru legile Justiției, arată către cazurile Bârsan, Ponta, Șova, Greblă

gilia-tutuianu-leo

Deputatul PSD Dâmbovița, Claudia Gilia, membru al Comisiei parlamentare pentru legile Justiției, a reluat astăzi, într-o conferință de presă, motivele de necesitate ca modificările operate să devină funcționale. Dincolo de punerea în acord a textelor cu decizii ale CCR sau transpunerea în legi a unor directive europene, ceea ce se întâmplă în justiție aproape zilnic, achitările în serie din ultimul timp impun o intervenție legislativă:

Ne-am propus, prin aceste modificări, să îmbunătățim legislația în materie, în primul rând, prin transpunerea unor directive europene, prin punerea în acord a textelor cu deciziile Curții Constituționale, dar, mai ales, din perspectiva unor nevoi rezultate din aplicarea practică a acestora. În ciuda afirmațiilor venite din partea Opoziției, Comisia și-a propus întărirea garanțiilor de independență a justiției și a judecătorilor în soluționarea cauzelor cu care aceștia au fost învestiți, dar și elaborarea unor norme clare, care să conducă la un proces echitabil și, mai ales, care să asigure garantarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Cu toții am văzut evenimentele care au avut loc în societate în ultimul timp și mă refer aici la achitările în cazuri celebre, în cazurile judecătorilor Bârsan, în cazul Ponta, al judecătorului CCR, Toni Greblă, al fostului ministru, Șova, și altor persoane din viața publică, persoane care au deținut funcții importante în statul român. Toate aceste lucruri arată, o dată în plus, că modificările legislative sunt foarte importante și necesare.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.