Complexul de natație Târgoviște, al treilea termen de finalizare. Cauze și explicații!

watermarked-complexul de natatie (2)

Primarul interimar al municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a continuat astăzi seria conferințelor de presă dedicate marilor proiecte de infrastructură, anume prezentarea, în dreptul fiecăruia, a stadiului în care l-a găsit la momentul preluării atribuțiilor de primar. I-au stat alături viceprimarul Cosmin Bozieru și directorul economic, Daniela Popa. Conferința de astăzi a avut ca subiect Complexul turistic de natație.

Câteva date inițiale:

  • Proiect derulat prin POR 2007 – 2013, Axa 5 – „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.2 – „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”
  • Valoarea proiectului: 88.349.662,24 lei
  • Cofinanțare din partea Primăriei Târgoviște: 50%
  • Contract de finanțare semnat la data de 26.03.2011
  • Contract de execuție semnat la data de 10.08.2012
  • Constructor: Asocierea SC.DELTA ACM 93 SRL (lider) – BERNDORF METALL UND BÄDERBAU GMBH

Proiect cântat cu mult entuziasm la momentul obținerii finanțării, Complexul de natație se înscrie în tabloul cenușiu al implementării marilor investiții europene din municipiu, lângă Centură și PIDU-uri. Probleme grave în desfășurarea lucrărilor, nerespectarea graficului, două termene de finalizare depășite, o cofinanțare uriașă suportată de municipiu, proiectare defectuoasă, consultanți și ingineri îndoielnici – cam așa sună, în cea mai sintetică enumerare posibilă, lista de probleme a acestui obiectiv. De ce au fost trecute cu vederea în anii din urmă? Cum zic scamatorii, iuțeală de mână gură și nebăgare de seamă.

Reprezentanții Primăriei vorbesc astăzi de 2 mari cauze care au condus la întârzierea proiectului.

Prima se referă la revizuirea proiectului tehnic și determinarea unor lucrări suplimentare de 9.194.000 lei. Nevoia revizuirii e descrisă de directorul economic prin necorelarea între piesele desenate ale proiectului și listele de cantități. Daniela Popa (manager de proiect)Proiectul tehnic revizuit constă în amenajarea aleilor interioare, care au ponderea cea mai mare (60%). Mai sunt elemente de structură care n-au fost prinse, anvelopări, robineți și alte detalii la anexele de la Complex, curenții slabi de la partea de bazin acoperit, o împrejmuire și rețea de canalizare interioară. Au fost prevăzute, dar nu la nivelul real din teren.

Cea de-a doua cauză vine din tipul de cofinanțare. Ca să-și asigura cota de participare de 50% (o sarcină uriasă, raportată la valoarea proiectului), Primăria a contractat un împrumut de la BRD, de 46 milioane lei, desfășurat pe perioada inițială a proiectului, adică până la primul termen de finalizare, octombrie 2014. Din moment ce Primăria a rămas în urmă cu lucrările, banca a refuzat să prelungească perioada de finanțare peste termenul inițial. Spune directorul economicAm pierdut 4 luni de la momentul la care s-a solicitat băncii prelungirea perioadei de tragere și până la răspunsul acesteia, în care ne-a spus că nu vor mai prelungi linia, fără să dea niciun alt detaliu. (…) A fost o corespondență, iar banca nu a lăsat niciodată impresia că nu va prelungi această linie; ne dădeau răspunsuri că sunt în analiză, ne cereau documente suplimentare, am avut și întâlniri aici.

Și completează primarul interimarDe fapt, societatea bancară a fost, cumva, de bună credință din punctul acesta de vedere, pentru că a acordat creditul pe perioada de derulare a contractului. Nu i se poate imputa faptul că s-a ieșit peste această perioadă. Ce spunea dna director e legat de atitudinea pe care a avut-o față de noi, pentru că ar fi trebuit să ne spună de le început: Domne, nu mai închei actul adițional de prelungire a finanțării, găsiți-vă finanțare în altă zonă.

Dependentă de credit pentru cofinanțare, Primăria a recurs la o nouă procedură de contractare a unui alt împrumut, în valoare de 18,3 milioane lei. Daniela Popa: Pe 27 aprilie va fi termenul de deschidere a ofertelor. Să sperăm că vom avea suficienți ofertanți, astfel încât să obținem și o dobândă și costuri cât mai mici și în maxim o lună de zile să avem un contract semnat.

Și dacă nu erau suficiente problemele anterioare, lor li se adaugă alte 2:

  • Constructorul a avut o perioadă în care n-a lucrat pentru că n-a avut diriginte de șantier. De ce n-a avut? Pentru că fostului diriginte, Specialist Consulting SRL, nu i s-a mai prelungit contractul, imputându-i-se că nu-și face treaba, și a fost înlocuit.
  • Există o corecție financiară de 5% aferentă procedurii de achiziție la contractul de lucrări, care a făcut obiectul unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești. Primăria Târgoviște a reușit să câștige în primă instanță și să anuleze corecția, însă, foarte probabil, Ministerul Dezvoltării Regionale va formula recurs, hotărârea nefiind definitivă.

Câteva întrebări față de cele de mai sus:

  1. Cum e posibil ca un proiectant să imagineze un desen al ditamai Complexului turistic fără alei interioare? Sau să și le imagineze, „dar nu la nivelul real din teren”?!
  2. Până când vor înjura autoritățile proiectantul fără să realizeze că se înjură singure? Firma a făcut un proiect pentru Complex. Proiectul e prost. Primăria l-a trecut prin filtrul Expertului și al Direcției Tehnice și l-a acceptat, plătindu-l. Cine e fraierul în afacerea asta?
  3. Cine e vinovatul principal în relația cu BRD, care a acordat Primăriei primul credit? Banca, pentru că s-a oprit la finalul contractului și n-a mai vrut prelungire sau Primăria, pentru că n-a fost în stare să termine lucrările conform termenului fixat?
  4. Și tot în legătură cu banca: de ce s-a așteptat o perioadă atât de lungă (4 luni) pentru a întrerupe discuțiile cu BRD și a demara procedurile unui nou împrumut? Dacă după primele 2 săptămâni, 4 săptămâni, 6 săptămâni, 8 săptămâni de „corespondență” vezi că nu se concretizează nimic, ce motiv mai ai să aștepți?
  5. La ce s-a referit fostul primar, Gabriel Boriga, atunci când declara, în aprilie 2014Lucrările sunt în grafic, iar din vara acestui an ne vom bucura împreună de cea mai mare investiție din bani europeni.

Unde ne aflăm acum? Reprezentanții Primăriei Târgoviște spun că stadiul de execuție a ajuns la aproximativ 69%. Defalcat pe obiective de infrastructură, cel mai avansat este bazinul de înot, care are și ponderea cea mai mare din totalul proiectului și care a ajuns la 76%. Și cheltuielile cu asigurarea utilităților a fost realizată în procent de 85%, cea mai mare problemă rămasă fiind racordul la canalizare care depinde de alt proiect cu uriașe probleme, Centura municipiului.

În privința finalizării proiectului, am pierdut, deja, termenul inițial de 26 octombrie 2014. Îl vom pierde și pe cel prelungit – 26 aprilie 2015, iar Primăria face o a treia prelungire, pentru 26 decembrie 2015.

Concluzia îi aparține primarului Cristian Stan: Ca să sintetizez, pe derularea acestui contract problemele vin din 2 direcții: obligația de a finaliza lucrările în cursul acestui an, în acest sens urmând să existe și o prelungire a termenului de execuție, și, în al doilea rând, găsirea cât mai rapidă a unei finanțări, sub forma unui credit, pentru că nu avem alte posibilități, pentru asigurarea cotei importante de participare la derularea acestui proiect, respectiv 50% din valoarea proiectului. Dacă vor fi realizate aceste 2 obiective de parcurs eu cred că proiectul se poate finaliza în condiții optime.

Onoare muncii!

watermarked-DSCN7781

La acest moment, singura activitate pe șantierul Complexului turistic e oferită de haita de câini de la intrare

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. enache lucian says:

    Aprecierea de 76 % realizare bazin de inot este super optimista. Eu vad in imagini numai o structura la ” rosu” ceea ce inseamna in general 40 % maxim 50 % din costurile investitiei.

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.