Corneliu Ștefan (PSD Dâmbovița), interpelare la Sevil Shhaideh pe tema lucrărilor începute în 2006, prin OG 7 și nefinalizate nici până astăzi!

corneliu stefan

Deputatul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a adresat astăzi o interpelare viceprim-ministrului Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, aducântu-i în atenție lucrările de investiții începute încă din anul 2006 pe celebra OG 7, nefinalizate nici până astăzi în lipsa identificării unei surse de finanțare. Textul interpelării:

Doamnă ministru,

Vă supun atenţiei situaţia lucrărilor de investiţii în mediul rural, începute în anul 2006, cu finanţare prin OG 7, şi nefinalizate până în acest moment. Sunt obiective aflate în diferite stadii de execuţie, ţinute într-o aşa-zisă conservare, proiecte pentru care autorităţile locale nu au identificat nici o posibilitate de a le definitiva.

În anul 2006, prin aprobarea Ordonanţei de Guvern nr. 7, părea că s-a pornit ofensiva investiţiilor în infrastructura din mediul rural. Se aveau în vedere lucrări de apă, canalizare, drumuri, poduri şi podeţe, şcoli, grădiniţe şi baze sportive.

Spre exemplu, în judeţul Dâmboviţa, au fost aprobate fonduri pentru construirea mai multor baze sportive, în localităţi precum: Baleni, Poiana, Crangurile, Pietroşiţa, Vulcana Pandele, Cobia, Cornesti, Doiceşti, Bărbuleţu, Piersinari, Varfuri, Potlogi, Ocnita. Din păcate, finanţarea s-a oprit, iar multe din aceste lucrări, pornite cu entuziasm şi aşteptate cu nerăbdare de comunităţile locale, au fost abandonate.

Doamnă ministru,

De-a lungul anilor, autorităţile nu au mai găsit nici o sursă de finanţare pentru continuarea proiectelor. Investiţiile, deşi au înghiţit sume importante, au fost lăsate pradă hoţilor şi intemperiilor. Unele au ajuns în momentul de faţă în situaţia de a nu mai putea fi recuperate şi finalizate.

Trecerea acestor investiţii în lista celor care urmau să fie finanţate prin OUG 28/2013, pentru aprobarea programului naţional de dezvoltare locală, nu a rezolvat problema bazelor sportive începute şi abandonate. Şantierele respective au intrat în conservare. Numai că, în România, acest lucru a fost întotdeauna echivalent cu distrugere! La fel se întâmplă şi de această dată!

Doamnă ministru,

Având în vedere considerentele sus-amintite, se impune neîntârziat deblocarea situaţiei şi salvarea acestor obiective de investiţii, aflate în diferite stadii de execuţie, de la un dezastru total. Primăriile nu au forţa financiară să susţină continuarea lucrărilor, prin urmare, este nevoie de o soluţie luată la nivel guvernamental, problema fiind una naţională, comună multor judeţe, dacă nu cumva tuturor judeţelor.

Solicit răspuns în scris.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.