Cristian Stan, declarații după alegerea ca viceprimar al municipiului Târgoviște!

cristian stan - restante taxe habitat

După votul din Consiliul Local, social-democratul Cristian Stan a vorbit pentru politica-broastei.ro despre alegerea sa în funcția de viceprimar al municipiului Târgoviște. În puține fraze, Stan a insistat pe cuvinte-standard, „responsabilitate” și „echipă”, anunțând că nu vor exista blocaje de natură politică în proiectele administrației municipale:

Le mulțumesc colegilor consilieri pentru faptul că au avut încredere în mine. Funcția de viceprimar nu e o funcție cu care să te joci, e o funcție care implică uriașă responsabilitate. Sunt conștient de acest lucru și am să fac tot ceea ce-mi stă în putință pentru a mă achita la modul cel mai corect de obligațiile care-mi revin în calitate de viceprimar. Dincolo de funcție, există un cumul de obligații, de responsabilități de care un viceprimar trebuie să țină cont și asta voi face. Sper ca, în cadrul actualei echipe de la Primăria Târgoviște, lucrurile să meargă foarte bine, iar cei care să aibă de câștigat să fie târgoviștenii.

Cred că am dovedit în Consiliul Local că, atunci când interesul public a cerut-o, am știu să renunțăm la haina politică și să îmbrăcăm o haină administrativă, pe care eu am obligația să o port de-acum înainte. Nu putem exclude situațiile în care vor exista și diferențe de opinii, dar eu sunt convins că vom reuși să le armonizăm și sunt convins că această echipă își va face treaba foarte bine.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.