DÂMBOVIȚA: Au fost recuperate întârzierile pe contractele din POS I Mediu. Stadiul fiecăruia

vizita de lucru moreni (7)

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a prezentat, încadrul unei conferințe de presă, situația implementării celor 10 contracte de lucrări din cadrul marelui proiect derulat de Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița (Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița). Potrivit șefului administrației județene, foarte multe din întârzierile cu care au fost preluate aceste lucrări s-au recuperat în ultima perioadă, astfel încât stadiul de execuție pe întreg proiectul a ajuns la 67,84%, iar progresul financiar la 59,16%.

Pe fiecare obiectiv, procentele de execuție arată în felul următor:

  • Lucrări la sursele de apă ale municipiului Târgoviște – 98%
  • Reabilitarea și extinderea stației de epurare Târgoviște Sud – 99,5%
  • Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare Târgoviște – 67%
  • Reabilitarea și extinderea rezervoarelor Bana și a stației de epurare Moreni – 36%
  • Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare Moreni – 71,45%
  • Lucrări la sursele de apă și stațiile de epurare Pucioasa și Fieni – 78%
  • Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare Pucioasa și Fieni – 70%
  • Lucrări la sursele de apă și stațiile de epurare Găești și Titu – 40,5%
  • Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare Găești – 19%
  • Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare Titu – evaluarea documentațiilor tehnice

Adrian Țuțuianu: Putem spune că avem garanția că nu pierdem niciun leu și că efortul pe care l-am făcut în ultimul an și zecile de întâlniri pe care le-am constructorii, proiectanții și consultanții au dat roade. Se vede în ritmul lucrărilor.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.