Dâmbovița: Premier, vicepremier, miniștri – întâlnire cu primarii și oamenii de afaceri. 5 probleme ridicate de senatorul Adrian Țuțuianu

big_whatsapp_image_2018-03-22_at_16.28.56

După vizita pe șantierul ARCTIC de la Ulmi, Prim Ministrul Viorica Dăncilă și delegația guvernamentală care a însoțit-o astăzi în Dâmbovița au venit la sediul Consiliului Județean pentru o întâlnire de lucru cu primari, parlamentari, șefi de instituții deconcentrate și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Alături de premier s-au aflat 3 miniștri ai Cabinetului: Paul Stănescu – viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale, Eugen Teodorovici – ministrul Finanțelor și Rovana Plumb – ministrul Fondurilor Europene, secretari de stat și directori ai Companiei Naționale de Investiții, Agenției Naționale pentru Locuințe, Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Inspectoratului de Stat în Construcții. Gazdă și moderator al discuțiilor a fost senatorul Adrian Țuțuianu, cel care a invitat delegația guvernamentală în județ.

În deschidere, Țuțuianu a făcut o prezentare a listei de probleme prioritare pe care le aduce în atenție Guvernului:

  • Necazurile provocate de alunecările de teren din ultima perioadă, mai ales în comuna Văleni. Adrian Țuțuianu: „Vom avea nevoie ca Guvernul să sprijine, pe de o parte lucrările de interes public din această localitate, iar, pe de altă parte, cred că este necesar și sunt convins că vom găsi soluții să sprijinim familiile sinistrate”.
  • Cele 2 drumuri naționale: DN 7 Bâldana – Titu (extindere 4 benzi) și DN 71 Bâldana – Târgoviște (extindere 4 benzi) – Pucioasa – Fieni – Sinaia (reabilitare). Adrian Țuțuianu: „Am stat foarte mult, aproape un an de zile, pentru obținerea unui aviz de mediu. Sperăm să-l obținem în această lună. Este nevoie de aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției prin hotărâre de guvern în cel mai scurt timp și de demararea procedurilor de achiziție pentru proiectare și execuție”.
  • Stadionul de la UM Gară. Adrian Țuțuianu: „Suntem de aproape 3 ani de zile în procedurile specifice pentru aprobarea construcției unui stadion la Târgoviște. Am obținut avizele de la CNI, de la MDRAP; avem nevoie de sprijin pentru a continua promovarea acestui proiect, Ministerul Finanțelor și, mai departe, să trecem la procedura de achiziție. Știu că sunt prioritare stadioanele din București pentru 2020, dar cred că stadionul de la Târgoviște, prin rezultatele pe care le avem în sport, prin apropierea de București, poate fi util și în perspectiva evenimentelor sportive din anul 2020”.
  • Univesitatea „Valahia”. Adrian Țuțuianu: „Avem singurul campus nou construit de la zero în ultimii 27 de ani, la o universitate de stat din România. Avem nevoie de continuarea proiectelor de investiții: clădire de rectorat, bibliotecă centrală, câteva spații de învățământ, spații de cazare și sală de sport”.
  • Construcția mall-ului din Târgoviște (vezi aici)

Onoare muncii!

vioroca dancila dambovita (4) vioroca dancila dambovita (5) vioroca dancila dambovita (6) vioroca dancila dambovita (7)big_whatsapp_image_2018-03-22_at_16.30.15vioroca dancila dambovita (1)vioroca dancila dambovita (2)

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. tovarăși primari cu closetele școlilor în fundul curții (vreo 46!): pentru voi asta e prioritate, ține de educația primară a copiilor, bey! 🙁

Dă-i un răspuns lui moshu49 Abandon

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.