Dâmbovița, prima zi de campanie electorală: Victor Ponta și Vasile Blaga încep de aici lupta pentru europarlamentare!

ponta-blaga

Se vede treaba că Dâmbovița e județ cu însemnătate aparte în vitrina succeselor sau eșecurilor electorale. Competiția acerbă, mereu echilibrată și peste poate de tensionată de aici a amplificat mereu rezultatele competițiilor politice de-a lungul vremii. În mod firesc, județul și-a câștigat „faima” și a devenit constant o miză extrem de importantă pentru București.

O dovedește astăzi și faptul că două forțe politice demarează campania electorală pentru Parlamentul European în prezența liderilor centrali. Victor Ponta, candidați la europarlamentare și miniștri ai Guvernului pe care îl conduce vor fi prezenți astăzi la Mănăstirea Nucet, acolo unde e sărbătoare dublă: Izvorul Tămăduirii și Ziua Comunei. De cealaltă parte (dreapta, adica), președintele PDL, Vasile Blaga, începe tot de la Dâmbovița prima zi de campanie electorală, cu întâlniri la Moreni, Pucioasa și Târgoviște, după ce ieri a fost prezent („neelectoral”) la Găești și Titu.

Deci: Victor Ponta și Vasile Blaga – prima zi de campanie în Dâmbovița. E o chestie, nu?

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.