Dâmbovița: S-a redeschis drumul montan DJ 713 (TransBucegi) Șaua Dichiului – Cabana Piatra Arsă

În urma verificărilor efectuate pe DJ 713, în data de 05.06.2020, de către reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița și ai Poliției Orașului Sinaia, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, împreună cu personalul Direcției Generale Infrastructură Locală a Consiliului Județean Dâmbovița, s-a constatat faptul că acest drum județean întrunește în prezent condițiile specifice necesare pentru desfășurarea în siguranță a circulației rutiere.

În acest sens, vă anunțăm că, începând cu data de 05.06.2020, ora 12:00, s-a redeschis circulația publică pe întreg traseul DJ 713, DN 71 – Șaua Dichiului – Cabana Piatra Arsă, km 0+000 – 16+383.

Precizăm faptul că tronsonul de drum anterior-amintit a fost închis pe durata sezonului rece, întrucât infrastructura rutieră de pe traseu a fost afectată de fenomene meteorologice nefavorabile (ninsoare, vijelii, vânt puternic), care au condus la doborârea unor cantități însemnate de vegetație forestieră.

De aceea, în ultima perioadă, au fost efectuate atât lucrări care au vizat degajarea drumului de arborii căzuți pe partea carosabilă, cât și lucrări de întreținere și reabilitare a parapeților de protecție, rigolelor pentru scurgerea apei pluviale, precum și refacerea elementelor de semnalizare verticală afectate.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.