De Ziua Națională a României: Municipiul Târgoviște, protocol de înfrățire cu orașul Căușeni din Basarabia!

15181237_701374036692749_670809815165857221_n

Primăria municipiului Târgoviște are, începând de astăzi, un protocol de înfrățire cu orașul Căușeni (Raionul Căușeni) din Republica Moldova. Primarul municipiului – Cristian Stan și cel moldovean – Grigore Repeșciuc au semnat în cursul acestei dimineți documentele, momentul ales fiind cum nu se poate mai potrivit, de Ziua Națională a României.

De altfel, după semnarea protocolului de înfrățire, oficialii din Basarabia au participat la festivitățile prilejuite de Ziua Națională, depunând flori la monumentul din Piața Tricolorului și adresând un mesaj de suflet celor prezenți.

Delegația a fost apoi primită de președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, care a felicitat și încurajat gestul de înfrățire, angajându-se că va susține cu toată puterea aceste acțiuni. Consiliului Județean Dâmbovița este, la rându-i, înfrățit cu Raioanele Ștefan Vodă și Ialoveni din Basarabia.

Cristian Stan: Această înfrățire afirmă credința noastră că românii de pe cele două maluri ale Prutului alcătuiesc unul și același neam, separat vremelnic și nedrept!

Onoare muncii!

15318007_701374040026082_6762228944014656434_n1-decembrie-2016-20 causeni-1 causeni-3

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.