Deputatul Ionuț Săvoiu, concluziile anului 2014: Pentru PSD, este anul care ne așază în fața unor analize interne minuțioase și realiste!

ionut savoiu 2

Dragi prieteni,

Fiecare sfârşit de an înseamnă un moment de reflecție și  bilanţ pentru fiecare dintre noi. Analizăm ceea ce am reuşit față de ce ne-am propus, evidențiem ceea ce am greşit și ce trebuie corectat. După toate acestea, identificam noi obiective și facem planuri pentru anul care vine.

Fără doar şi poate, 2014 a fost un an parcă prea tensionat din punct de vedere politic, marcat de confruntările electorale importante care au însemnat, în mod cert, intrarea într-o nouă etapă a democraţiei noastre, după integrarea în Uniunea Europeană. Este posibil ca unii să nu fie de acord cu mine, dar în ciuda tuturor acestor provocări, în planul acțiunii guvernamentale, 2014 a fost un an bun privit prin prisma măsurilor reparatorii aplicate, a politicii externe, a continuării programelor derulate, a programelor de dezvoltare lansate, inclusiv a acordurilor de parteneriat cu UE şi FMI, precum şi a indicatorilor macroeconomici realizaţi. Îmi doresc din tot sufletul ca acest fapt să se reflecte cât mai curând și în nivelul de trai al dâmbovițenilor.

Pentru Partidul Social Democrat, care rămâne cea mai importantă forţă politică din România, 2014 este anul care ne aşază în faţa unor analize interne minuţioase şi realiste cu privire la păstrarea unităţii, coeziunii și a valorilor noastre confirmate în timp. Cea mai mare provocare trebuie sǎ fie menţinerea unei guvernări bune în folosul cetățenilor, care să respecte promisiunile electorale din 2012 şi să identifice noi măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea tinerilor, a populaţiei active din mediul urban şi a mediului de afaceri local pentru  crearea de noi locuri de muncă stabile şi mai bine plătite. Este nevoie, mai mult ca oricând, de o schimbare în modul de a face politică  în folosul cetățenilor, de dezvoltarea unei comunicări reale, constructive, purtate, atât cu colegii, dar şi cu adversarii politici, într-o notă de respect, fără a renunţa la fermitate atunci când este nevoie.

În mod cert, 2015 nu va fi nici mai ușor, dar nici mai greu decât alți ani, evident plin de noi provocări şi de tot atâtea oportunitați. Îmi exprim pe această cale speranţa că vom reuşi să transformăm proiectele de dezvoltare a judeţului Dâmbovița în realitate şi că vom putea să confirmăm, o dată în plus, că ne ţinem de cuvânt  şi realizăm tot ce am propus pentru fiecare comunitate în parte, pentru judeţul nostru, în ansamblu, dar şi că vom duce la bun sfârşit proiectele de la nivel național, pe care guvernarea noastră le propune şi le susține.

Dragi prieteni,

Le mulțumesc încă o dată tuturor colegilor, liderilor, membrilor şi simpatizanţilor noştri pentru că au fost alături de noi în 2014. Le urez tuturor dâmboviţenilor, ca încrederea să renască la acest început de an şi ca năzuinţele să însemne tot atâtea frumoase realizări în 2015. La mulţi ani!

Ionuţ Sǎvoiu

Deputat PSD – Colegiul nr. 7 Titu

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. nesimtirea n.are limite says:

    Bla, bla, bla…. Care va sunt realizarile pe 2014? Cu cat a crescut numarul locurilor de munca in 2014? Cu cat au crescut salariile in 2014?? Si altele… In 2014 ati trait doar pentru campania electorala pe care ati pierdut. Oamenii din dambovita sunt buni pt voi doar atunci ca va voteaza si…. Atat. Sunt convins ca si anul asta o sa aveti aceleasi rezultate ca si anul trecut, 0!!!!! Continuati, va rog, bla, bla, bla…..

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.