DOCUMENT: Varianta actualizată a Strategiei de dezvoltare a județului Dâmbovița, supusă dezbaterii publice

strategia de dezvoltare (1)

S-a întâmplat astăzi, la Corpul K al Universității „Valahia” din Târgoviște, prezentarea și dezbaterea variantei actualizate a Strategiei de dezvoltare a județului Dâmbovița pentru perioada 2012 – 2020. Documentul este unul esențial pentru planificarea strategică la nivelul autorităților locale pentru următorii cel puțin 5 ani, conținutul său impunând direcțiile de accesare/finanțare de proiecte europene pentru ciclul financiar 2014 – 2020.

La dezbatere au fost prezenți: președintele CJD – Adrian Țuțuianu, prefectul Ioan Marinescu, vicepreședinții CJD – Adrian Dumitru și Marin Antonescu, directorul ADR Sud Muntenia – Liviu Mușat, primari, viceprimari, consilieri județeni și locali, directori ai instituțiilor publice județene, reprezentanți ai societăților implicate în derularea de proiecte europene. Dintre parlamentari, au răspuns cu prezența doar 3: Ionuț Săvoiu (PSD), Iulian Vladu (PNL) și Ion Pârgaru (PLR).

Zice-se așa la începutul Strategiei, ca argument al actualizării documentului:

Noile orientări şi regulamente adoptate la nivel european în vederea asigurării dezvoltării durabile şi coezive au determinat necesitatea actualizării „Strategiei de dezvoltare durabilă a Judeţului Dâmboviţa 2012-2020”, astfel încât să se asigure corelarea priorităţilor locale cu obiectivele strategice, sursele de finanţare şi programele operaţionale naţionale.

Actualizarea priorităţilor strategice s-a realizat ţinându-se seama de viziunea de dezvoltare a autorităţilor administraţiei publice judeţene, autorităţi cărora le revine ulterior obligaţia implementării şi monitorizării proiectelor în strânsă cooperare cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice locale.

Adrian Țuțuianu: Actualizarea Strategiei privește, în principal, ceea ce știm, la momentul acesta, despre programele operaționale care se vor derula pe acest exercițiu financiar. (…) Avem cu toții ocazia să studiem. Eu mai fac o dezbatere publică finală înainte de a considera că ăsta-i documentul pe baza căruia lucrăm. Le-am spus domnilor primari și o spun încă o dată astăzi că nu e o chestiune care nu ne interesează. Ce nu e în Strategie nu se va putea finanța! Ca atare, deschideți, vă rog, bine ochii la ceea ce discutăm astăzi, pentru că Strategia nu mă privește doar pe mine, Țuțuianu. Mă privește și pe mine, ca decident politic, decident administrativ și cetățean al acestui județ, că eu nu plec nicăieri de aici, dar ne privește, în egală măsură, pe toți, indiferent ce poziție ocupăm.

Onoare muncii!

strategia de dezvoltare (2) strategia de dezvoltare (3) strategia de dezvoltare (4) strategia de dezvoltare (5) strategia de dezvoltare (6) strategia de dezvoltare (7)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.