Echipa Universității „Valahia”, succes în finala concursului internaţional de microrobotică de la Stockholm

1.

O echipă din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, formată din două cadre didactice, un cercetător şi trei studenţi (doi doctoranzi şi un masterand) a câştigat două probe din cele trei din cadrul concursului de microrobotică – Mobile Microrobotics Challenge (MMC 2016). Competiţia a fost dedicată roboticii de precizie la scară micrometrică şi a reunit universităţi şi centre de cercetare din întreaga lume.

Concursul a avut loc în perioada 16-19 mai 2016, la Waterfront Congress Centre în Stockholm, Suedia şi a fost organizat în cadrul ICRA 2016 (International Conference Robotics and Automation – http://icra2016.org/), cel mai mare eveniment anual din domeniul roboticii, care a reunit 2400 de participanţi din toată lumea. Manifestarea s-a desfășurat sub egida institutului IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) şi a Societăţii de micro şi nanorobotică (RAS-MNRA).

Obiectivele acestui concurs de microrobotică au constat în dezvoltarea de soluţii inovative la scara mică, dedicate viitoarelor aplicaţii biomedicale şi nanotehnologiilor. Aplicaţiile vizează domeniul biomedical cum ar fi manipularea şi sortarea de celule, chirurgia minim invazivă sau asamblarea de structuri la scară micro şi nanometrică.

Echipa Universității „Valahia” din Târgoviște (UVT România), a câştigat prima şi cea de-a treia probă, iar în a doua probă a terminat pe poziția a doua.

Echipa UVT România a fost formată din:

  • dr. ing. Ioan Alexandru IVAN,
  • dr. ing. Florin DRAGOMIR,
  • dr. Ioana Daniela DULAMĂ,
  • drd. ing. Ion Valentin GURGU,
  • drd. ing. Ioan Alin BUCURICĂ
  • Masterand ing. Nicolae Gabriel RĂDULESCU

Participarea echipei de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte a constat în realizarea unui dispozitiv microrobotic de 220 micrometri, ceea ce reprezintă mai puţin de un sfert de milimetru. Probele de concurs au constat în:

Prima probă – control automat. Proba a constat în parcurgerea unor traiectorii de tip cerc, triunghi şi dreptunghi în mod automat – fără intervenţie umană – cu o precizie extrem de ridicată, folosind tehnici de recunoaștere de imagini, sub microscop.

2

Instantaneu din cadrul primei probe

Proba a doua – micro-asamblare constă în introducerea pe un canal microfluidic (0.75 mm latime) mai multe elemente triunghiulare, într-un interval de 2 minute şi să le ansambleze ordonat. Dimensiunile triunghiurilor sunt de 0.200 x 0.350 mm, maxim 28 de elemente putând fi încadrate într-o suprafaţă de un milimetru pătrat. Această probă evidenţiază practic capacitatea de control a microrobotului cât şi utilitatea sa în posibile operaţii de chirurgie minim invazivă în canale sangvine.

3

Asamblarea de microcomponente

Proba a treia – soluţii inovatoare. Proba a constat în evidenţierea noutăţii şi utilităţii ansamblului format din microrobot şi sistemul de comandă şi control.

4

Ansamblul format din microrobot şi sistemul de control autonom au atras atenţia auditoriului

Realizarea ansamblului microrobotic şi deplasarea echipei la concurs au mai fost sprijinite de către:

  • Primăria Municipiului Târgovişte
  • e-Laborator Feeria
  • ONG A.E.C.D. Start–Tech

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.