Emanuel Spătaru, avertisment ferm pentru constructorii care aruncă deșeuri pe teritoriul comunei Răzvad!

emanuel spataru

Primarul comunei Răzvad declară război firmelor de construcții care și-au făcut un obicei din a arunca deșeurile specifice pe malul Ialomiței, în satul Valea Voievozilor, lângă stadion. Emanuel Spătaru nu vrea să mai accepte ca localitatea pe care o conduce să fie considerată groapă de gunoi și avertizează cu sancțiuni imediate:

Vreau să dau un avertisment tuturor constructorilor din Târgoviște și dimprejurul Târgoviștei, pentru că, la Răzvad, mai exact în Vaea Voievozilor, s-au obișnuit să aducă toate deșeurile rezultate din construcții, din demolări. O spun public, este pentru prima și ultima dată când transmit un avertisment foarte clar. Îi rog să înceteze să facă astfel de lucruri.

Altfel, vă spun că, deja, am demarat o procedură prin care să montez camere de filmat. Voi sancționa fiecare persoană, că e căruță, că e mașină, că e bicicletă. Nu permit absolut nimănui să vină în comuna Răzvad și să-și arunce deșeurile. Nu sunt de acord cu astfel de lucruri, motiv pentru care voi fi foarte ferm pe acest subiect și voi sancționa fiecare persoană care crede că în comuna Răzvad este o groapă de gunoi.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.