EUROPARLAMENTARE 2014: Eforturi pentru coagularea acțiunilor PSD – UNPR – PC în Târgoviște. Săptămâna viitoare, prima întâlnire

foto11

Deși poartă 3 partide în titlu, alianța electorală PSD – UNPR – PC își întemeiază ambițiile pe capacitatea, organizarea, mobilizarea și efortul unuia singur. Conștienți de treaba asta, social-democrații trebuie să facă în așa fel încât să angreneze în sistemul lor electoral, verificat și răs-verificat în istorie, bunele intenții ale conservatorilor și unpr-iștilor.

Se întâmplă în țară, se întâmplă în județ, se întâmplă în localități. Explică președintele PSD Târgoviște, Cristian Stan:

Cu privire la alianța electorala PSD – UNPR – PC, în perioada imediat următoare, pe baza programului de campanie care va fi stabilit la nivel național și la nivel județean, și la nivelul municipiului Târgoviște o să elaborăm, împreună cu colegii mei de la Partidul Conservator și UNPR, un program specific de campanie electorală, program care va cuprinde, în primul rând, întâlniri cu alegătorii – aceste întâlniri or să aibă loc în fiecare zi – și apoi, o coordonare clară a celor 3 formațiuni politice componente pe ceea ce înseamnă campania electorală și ziua votului.

Sper ca, în această structură, să reușim să surmontăm vulnerabilitățile pe care o formațiune politică sau alta le are la nivelul municipiului Târgoviște și să reușim să facem din aceste 3 partide o structură politică și electorală care să ne asigure succesul la alegerile europarlamentare și, de ce nu, să continue și în perspectiva alegerilor prezidențiale, pentru că am văzut, din experiența de la alegerile locale, că este destul de dificil să armonizezi programele sau, dacă vreți, structurile unor formațiuni politice care au stiluri de activitate politică diferite într-un termen foarte scurt. Undeva, cred eu, săptămâna viitoare, o să aibă loc prima întâlnire la nivelul municipiului Târgoviște dintre cele 3 formațiuni componente ale Alianței PSD – UNPR – PC în vederea maximizării rezultatului electoral, pe care noi îl preconizăm ca fiind unul bun.

Altfel, ca de obicei, campanie agresivă, peste limitele naționale:

Ne așteptăm la atacuri din partea celorlalți competitori electorali, dar cred că avem forța și experiența de a ne putea atinge obiectivele, chiar în condițiile unei campanii electorale foarte dure, așa cum se practică de o anumită perioadă de timp la nivelul municipiului Târgoviște și al județului Dâmbovița.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.