FOTO: Absolvenții Promoției 2014 a Facultății de Teologie și Științele Educației au depus jurământul de credință

2
Marţi, 1 iulie 2014, la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, s-a desfăşurat ceremonia depunerii jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2014 ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, cu participarea Părinților Consilieri de la Centrul Eparhial, profesorilor instituției, unor membri ai famililor absolvenților și a clericilor Catedralei.
.
Solemnitatea a fost deschisă de slujba de Te Deum, oficiată de profesori ai facultăţii, şi a continuat cu cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte prof. univ. dr. NIFON, care a reliefat misiunea la care sunt chemaţi noii absolvenţi, provocările pastorale ale contemporaneităţii şi responsabilitatea pe care o au faţă de Biserica şi neamul nostru, urmând pilda numeroşilor martiri şi mărturisitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, dintre care cea a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu,  a fiilor şi sfetnicului său, este un exemplu de demnitate, curaj şi hotărâre.  Înaltul Ierarh a amintit şi despre aşteptările pe care Biserica şi societatea noastră le are de la tinerii absolvenţi în propovăduirea mesajului evanghelic.
.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei
5

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.