FOTO: PDL Dâmbovița și-a trimis tinerii să împartă pliante despre acciza la carburant!

pdl-pliante-dambovita

În lipsă de subiecte cu vulnerabilitate majoră în dreptul Guvernului, introducerea accizei la carburant a salvat ploile Opoziției. Lipsa de imaginație din alte cazuri a fost suplinită de un subiect a cărui propagandă se scrie, practic, singură: Vin scumpirile! Un plin de benzină de costă mai mult! Acciza va scumpi tot! Mură-n gură! (asta ultima e a noastră).

Cu masa pusă, PDL Dâmbovița și-a trimis juniorii (70 la număr) în orașele din județ să împartă fluturași cu mesajele de mai sus. Bașca foto cu Ponta și Antonescu, să știe norodul cui să dea foc. Zice Vlad Drugă, președinte TDL Dâmbovița:

Vlad DrugaÎn cursul zilei de astăzi, peste 70 de tineri ai Organizației de Tineret a Partidului Democrat Liberal Dâmbovița organizează în toate orașele județului un protest inedit. În zonele aglomerate, în apropierea centrelor comerciale, împărțim fluturași prin care informăm pe dâmbovițeni despre măsura aberantă a Guvernului USL de a aplica această taxă inutilă pe litrul de carburant. Vrem, astfel, să atragem atenția opiniei publice, din stradă, asupra incompetenței și ipocriziei acestui guvern condus de Victor Ponta.

Noi i-am găsit pe portocalii în parcarea Consiliului Județean, împăturind conștiincioși pliante sub ștergătoarele de parbriz. Din motive stranii, nu s-au atins de mașina lui Țuțuianu. Cercetăm în continuare.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.