Înainte de a veni la Potlogi, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu primarii PSD la Titu! Subiectele discuției

foto12

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a fost prezent luni, începând cu ora 11.30, în mijlocul credincioșilor pelerini de la Potlogi, cu prilejul aducerii moaștelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Sosirea lui Dragnea în județ s-a întâmplat, însă, cu 3 ceasuri mai devreme, vicepremierul întâlnindu-se la Titu cu primarii PSD din județ, cărora li s-au adăugat și cei cu carnet PDL, dar care au susținut PSD în alegeri. Lângă ei, au stat și 5 parlamentari: Ionuț Săvoiu, Leonardo Badea, Zisu Stanciu, Carmen Moldovan, Radu Popa. La prezidiu au avut loc doar vicepremierul, președintele CJD – Adrian Țuțuianu, primarul orașului Titu – Traian Niculae, deputatul de zonă – Ionuț Săvoiu, veteranul Ion Nicolae și președintele Ligii Aleșilor Locali (LAL) ai PSD Dâmbovița – Constantin Stroe, primarul comunei Șotânga.

Ce s-a discutat acolo? În expresii largi, ne-a spus chiar Dragnea: Am avut, începând cu ora 9 de dimineață până acum, o întâlnire cu primarii. Am avut o discuție foarte serioasă despre proiectele de dezvoltare, pe de o parte, iar pe de altă parte și propuneri de modificare legislativă în domeniul administrației publice locale și nu numai. O discuție foarte bună. Județul Dâmbovița este un județ care are un potențial foarte mare de dezvoltare, dar trebuie să fie sprijinit, în primul rând, în domeniul infrastructurii rutiere. E vorba de centuri necesare pentru orașele din Dâmbovița, pentru că sunt ștrangulate la dezvoltare. De asemenea, cred că CNADNR ar trebui să se gândească serios la angajamentul pe care partea română și l-a luat în relația cu Renault pentru a face drumul de 4 benzi București – Titu.

Adaos pe subiect, de la cei care-au participat la întâlnire am aflat că discuțiile au fost axate, în cvasitotalitatea lor, pe probleme administrative. Primarii puneau întrebări, Dragnea răspundea. În cele mai multe cazuri i-a lămurit pe loc, pe altele și le-a notat pentru aprofundare. Orișicum, au fost peste 50 de primari care s-au ridicat să întrebe de ale lor din comună. Cel mai des au fost repetate vorbele OUG 28, principalul canal de finanțare pentru proiectele de dezvoltare locală.

În esență, cu asta s-au acoperit cele două ceasuri de întâlnire. Ca ingredient politic suplimentar, Dragnea, care e și președinte executiv al PSD, a transmis un semnal limpede de susținere pentru Adrian Țuțuianu, cu tot bagajul politico-administrativ drept argument: performanță la alegeri, eforturi vizibile în fruntea Consiliului Județean.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.