Întâlnire de lucru în zona montană pentru ultimele detalii înaintea Padina Folk

 Comunicat de presă

Astăzi s-a întrunit echipa responsabilă cu organizarea Festivalului „Padina Folk”

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Alin Manole, a participat, astăzi, 8 august 2019, la ședința de organizare a festivalului „Padina Folk”, ce a avut loc la sediul Salvamont – Salvaspeo Dâmbovița, refugiul Peștera, Moroeni. La ședință au participat toți factorii implicați în desfășurarea evenimentului care va fi organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în perioada 15 – 16 august 2019, în zona Telecabinei Peştera din Munţii Bucegi, comuna Moroeni.

La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai: Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița, Filialei Dâmbovița de Cruce Roșie, Serviciului Public Salvamont, Direcției Generale Infrastructură Locală din cadrul CJD, SC Supercom SA, Serviciului de Pază al CJD, primarul comunei Moroeni, Moraru Mihai-Laurențiu și conducerea Centrului Județean de Cultură Dâmbovița – managerul Ionuț Lăscaie și directorul adjunct Camelia Varga.

Întâlnirea cu reprezentanții instituților implicate a avut ca scop punerea la punct a ultimelor detalii ce privesc buna desfășurare a Festivalului ”Padina Folk”. La finalul discuțiilor, a avut loc o conferință de presă, în cadrul căreia președintele CJD, Alexandru Oprea, a declarat:

”Am avut astăzi, alături de reprezentanții instituțiilor implicate în organizarea manifestării denumite generic „Padina Folk”, un comandament la fața locului, chiar aici, unde vom organiza evenimentul, în zilele de 15 și 16 august. Am stabilit ultimele detalii, legate de desfășurarea festivalului, am delimitat zonele de campare, zonele care vor fi destinate amplasării corturilor, celor care vor dori să comercializeze produse alimentare, și, de asemenea, zona în care vor avea acces spectatorii care vor dori să participe la cele două concerte.

De asemenea, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, am stabilit modalitatea în care se va face accesul către această zonă și fac un apel la public, la cetățenii din județul nostru, precum și la cei din alte județe, care vor avea plăcerea să vină la această activitate, să respecte indicațiile pe care le vom da și prin intermediul dumneavoastră, și pentru acest lucru vă mulțumesc, și prin intermediul voluntarilor și al agenților de la ordine publică, a colegilor noștri de la serviciul public de pază și a personalului care va fi implicat în organizarea acestui eveniment.

Sper să avem timp frumos, (…) ca oamenii să se bucure de soare, de munte și de clipe frumoase petrecute aici. Nu mai fac referire la cei care vor concerta, noi spunem că sunt nume importante ale genului. Am speranța că va fi un festival de ținută și că vom avea foarte mulți iubitori ai muntelui la această acțiune.”

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.