Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, de Înviere!

invierea targoviste2

Sâmbătă, 30 aprilie 2016, începând cu ora 23.30, Slujba Învierii şi Sf. Liturghie Arhierească vor fi oficiate, la Catedrala din Târgovişte, cu ocazia celei mai mari sărbători creştine, Învierea Domnului, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi.

Ca în fiecare an, cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa va dărui, clerului şi credincioșilor prezenţi, Lumina Sfântă de la Ierusalim, pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane.

A doua zi, începând cu ora 12.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON va săvârşi, slujba Vecerniei din cea de a doua zi de Paşti sau Slujba Învierii a II-a, de asemenea, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi.

Invităm credincioşii sã participe în număr cât mai mare la aceste evenimente pascale.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.