Prim-vicepreședintele PDL Dâmbovița, (nea) Marin Antonescu, a revenit astăzi în circuitul declarațiilor publice, după o campanie de absență cvasitotală din filosofia de comunicare a PDL Dâmbovița. Omul a abordat subiectul primarilor PDL care i-au jurat credință și performanță electorală lui Adrian Țuțuianu și Partidului Social Democrat, cei mai mulți dintre ei întorși, cumva, la formațiunea care i-a născut șefi de comună. Asumându-și parte din vina de a fi hrănit aceste metehne atunci când era la putere, Antonescu i-a târât pe edili prin ou și prin oțet, într-o caracterizare plină de cuvinte abrazive, laolaltă cu note stilistice aproape uitate în terminologia politică autohtonă.
Inutil de înflorit pe marginea declarațiilor, le reproducem întocmai, cu sublinieri personale:
Nu există primar care să nu fi fost, într-un fel sau altul, presat, atacat, capacitat în discuția de a colabora electoral cu PSD. Noi vorbim despre ai noștri. Și am să încep prin constatarea că bănuiesc că, în privința unora, nici n-a trebuit mare efort. Deschid o paranteză și mă întorc la alegerile europarlamentare (n.a. – din 2009). Cunoașteți că, la acele alegeri, în unele localități cu primari PDL am luat mai puține voturi decât în localități fără primari PDL, ceea ce înseamnă că o anumită colaborare s-a născut de atunci. A urmat incidentul, sigur, pentru noi incident, pentru ei, probabil, un eveniment plăcut, al înființării PMP, când au mai fost bulverați emoțional încă o dată, încercând să fie capacitați într-acolo. Și iată, au venit alegerile, prea devreme pentru sentimentele încă incerte ale unora dintre primari, astfel încât, la, probabil, primul gest de presiune din partea domnului Țuțuianu, au coborât drapelul, fără să aibă posibilitatea să ridice alt drapel – pentru că-și pierd mandatul dacă e înscriu – și au anunțat, unii în mod imprudent, firește, din perspectiva strict a imaginii personale, colaborarea cu PSD.
Cunoaștem că, în Dâmbovița, liderilor temporari care s-au succedat, le-a plăcut să fie înconjurați de lașitatea unora dintre primari, pentru că nu vorbim despre toți, unii sunt extrem de stabili de la început și stăpâni pe sentimentele lor. Au profesat, deci, acest gen de atitudine, au trăit plăcerile perverse ale gesturilor indecente ale unora dintre primari. Adică, voiam să spun că în politica dâmbovițeană, pe cadrul juridic actual, se dovedește că e sănătos, cum s-a spus mai demult, nu-mi aparține mie exprimarea, că numai cururile se schimbă, limbile rămân aceleași.
Aș putea să discut despre fiecare în parte. Noi am analizat la partid fiecare personaj de tipul ăsta de-a lungul timpului. Și-au zis unii: Hai să-i dăm afară, alții: Păi ce să-i dăm afară, că nu poa’ să plece, că-și pierd calitatea. Cu bunăvoință, aplecându-ne asupra fiecărui caz în parte, am ajuns la concluzia, că nici măcar nu merită dați afară. Trebuie lăsați să se compromită până la capăt, luând și noi asupra noastră o anumită doză din această compromitere, pentru că unii veniseră, culmea, de la PSD. Au venit la noi și s-au întors de unde au venit. Au repetat gestul. Dacă ne-a plăcut atunci, ar trebui să fim concesivi și acum.
Ce pretenții să ai de la primarul de la Ciocănești? În viață, în general, nu ca primar. Ce pretenții să ai de la primarul de Poiana, care a venit în Consiliul Județean, în trei ședințe, să se certe cu Țuțuianu, pentru că nu era de acord cu niște bani, iar acum îi promite dragoste ușor perversă, că-i aduce nu știu câte voturi. Dar dincolo de asta și de orice nivel de înțelegere al acestui comportament subuman, rămâne, totuși, democrația. Adică vine un domn primar fără prea multă mine, în cazul unuia pe care l-am citat, și spune: O să aduc 70%. Păi sunt voturile lu’ mă-ta, lu’ tac-tu, domn primar?! Sunt voturile cetățenilor și nu poți negocia tu votul altuia de această manieră.
Este o stare printre primarii din Dâmbovița care se cred buricul pământului, moțul de la bască și care negociază politic și duc voturile de la stânga la dreapta, după bunul lor plac pe fondul unei totale lipse de reacție civică a electoratului. Asta este viața, ar fi concluzia. (…) Democrația românească a devenit dependentă de primari.
Onoare muncii!
Comentarii recente