Mesajul IPS Părinte Mitropolit Nifon cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului!

1_iunie_2016_2

Recunoscători Bunului Dumnezeu întâmpinăm Ziua Internaţională a Copilului, la fiecare 1 iunie, mulţumindu-i pentru acest mare dar al lumii noastre, copiii, expresie a iubirii, frumuseţii şi tandreţii dumnezeieşti, ce reprezintă speranţa lumii noastre de mâine, cei care vor duce mai departe credinţa şi valorile lumii noastre, întreaga comoară de spiritualitate, cultură şi civilizaţie umană, cu tot ceea ce înaintaşii noştri au trăit, au experimentat şi au creat. Pentru aceasta, fiecare din noi avem, faţă de voi, copiii, o mare responsabilitate, căci întregul tezaur de cunoaştere şi înţelepciune al lumii noastre vă poate fi transmis numai prin intermediul unei bune educaţii, precum şi prin oferirea de exemple demne, drepte şi frumoase.

Biserica noastră străbună a avut, încă de la început, conştiinţa acestei responsabilităţi faţă de voi, dragi copii, pentru că a iniţiat şi a patronat înfiinţarea primelor şcoli, tipografii şi tipărirea de cărţi. Astfel, prin întreaga sa activitate spiritual-culturală şi educaţională, a avut în vedere aprofundarea credinţei şi a valorilor noastre româneşti de către tânăra generaţie, ca investiţie în viitorul Bisericii şi al neamului nostru. În acelaşi sens, ora de religie promovează formarea în spiritul valorilor binelui, dreptăţii şi frumosului, pentru a vă oferi, dragi copii, posibilitatea de a cunoaşte, cât mai bine, realitatea lumii noastre, principiile fundamentale de viaţă şi de credinţă ale celor de dinaintea noastră şi a vă oferi posibilitatea de a răzbi prin tumultul provocărilor cotidiene. Astfel, familia tradiţională, alături de şcoală şi Biserică au o mare responsabilitate în formarea voastră, iubiţi copii, străduindu-se să vă fie alături, în aceste vremuri în care migraţia, divorţul, ori sărăcia încearcă răbdarea, credinţa şi speranţa noastră, a tuturor.

Să nu uităm niciodată că Biserica sprijină educaţia şi formarea copiilor în spiritul valorilor evanghelice şi naţionale, prin diferite proiecte şi programe, dintre care amintesc numai de Proiectul “Hristos împărtăţit copiilor”, care se derulează şi în Eparhia noastră, ca de altfel, în întreaga Patriarhie Română, şi care, pe an ce trece, îşi face cunoscute roadele, ori de parteneriatul educaţional încheiat între Eparhia noastră şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, prentru creşterea performanţei şcolare, intitulat “Biserica şi Şcoala-alianţă pentru o speranţă”.

Viitorul ţării noastre şi al întregii lumi, depinde de buna, corecta şi frumosa creştere a tinerei generaţii, de maniera în care iubirea, generozitatea, solidaritatea, dreptatea şi curajul nostru se vor constitui în exemple demne de urmat.

Exprimând aceste gânduri, rog pe Bunul Dumnezeu, Cel ce ne iubeşte şi ne dăruieşte necontenit darurile Sale cele bogate, să vă dăruiască tuturor sănătate, pace, bucurie şi ajutor în toate!

† NIFON,
Arhiepiscop şi Mitropolit

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.