Mihail Volintiru, președintele interimar PNL Dâmbovița – explicațiile unei atitudini mizerabile!

volintiru-pnl-dambovita

Sunt sincer impresionată de numărul mare al reprezentanților presei locale din Dâmbovița. Asta este un lucru extraordinar, pentru că de dumneavoastră depinde, în primul rând, felul în care mesajele politicienilor ajung la cetățeni, de faptul că sunteți mulți și interesați de subiectele politice. Asta ne încurajează să credem că mesajele noastre vor ajunge către cetățenii pe care-i reprezentăm.

Vorbele sunt ale Adinei Vălean și cu ele a deschis conferința de presă de la Târgoviște, de acum 2 zile. Prima Doamnă a PNL (măritată cu Primul Domn) a trecut vineri pe la Dâmbovița, într-o vizită de îmbărbătare și de luare-aminte. Auzise dumneaei că aici se întâmplă o revoluție a liberalilor (alta decât cea a bunului simț al soțului), condusă de un domn înalt, cu barbă și principii: Volintiru Mihail.

Cumsecade și banală, doamna Vălean a pretins organizarea unei conferințe de presă, gest-reflex pentru toți politicienii normali la cap, care înțeleg decența și obligația comunicării din perspectiva rolului public pe care îl joacă, asumându-și riscurile de preluare subiectivă din partea propagandei (așijderea, tălmăcire sau răstălmăcire). L-a solicitat în sensul ăsta pe domnul Volintiru, care, zice-se, a primit cu bucurie nedisimulată ideea.

Ce nu știa doamna europarlamentar e că domnul cu barbă și prinicipii, avea (și sper că are, încă) o relație specială cu bună parte din presa locală. În sensul că unul din principiile sale într-un an și jumătate de interimat la conducerea PNL Dâmbovița a fost acela de a nu fi prezent în nicio conferință de presă. În niciuna din cele 2 (două) pe care partidul le-a organizat. Un an și jumătate!

Care au fost motivele acestei atitudini mizerabile pe zona de comunicare? Eu pot să-mi dau cu presupusul până dimineață, dar îmi ține piedică filonul de propagandist socialist. N-aș fi credibil, adică. Dar să consemnez o realitate bazată pe aritmetică îmi iau curaj. Cu atât mai mult cu cât, în cadrul conferinței Adinei Vălean, domnul Volintiru a recurs la o apărare jenantă pentru înălțimea sa: că atunci când PNL a făcut conferințe (alea 2), ziariștii erau la „evenimente politice și gustări la iarbă verde organizate de PSD pe bani publici”. Și de-aia s-a oprit din intenție. O minciună și-o jignire, ambele inutile, îmbălsămate cu dispreț, care aruncă o pată nemeritată pe cv-ul de revoluționar al domnului. Ce l-a determinat să apeleze la așa ceva, numai consilierii de bună credință îmi vor explica. Până atunci, rămân cantonat în relele mele păreri. Onoare muncii!

Petruț Dumitru

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.