Ministrul Culturii, vizită la lucrările de consolidare de la sediul Arhiepiscopiei Târgoviște

foto17

În cadrul vizitei de lucru pe care a avut-o vineri în Dâmbovița, ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a mers și pe șantierul sediului administrativ al Arhiepiscopiei Târgoviște. Acolo se află în execuție lucrări ample de consolidare, finanțate în cadrul unui proiect derulat prin Compania Națională de Investiții (CNI). Valoarea contractului de execuție este de 1,4 milioane lei, obiectivul având termen de finalizare în luna noiembrie.

Lucrările prevăzute în proiect se referă la consolidarea elementelor de rezistență, acoperiș, tâmplărie exterioară, termosistem exterior, tencuieli, finisaje, parchet, gresie și faianță.

În afara proiectului, există o serie de lucrări suplimentare (de arhitectură, instalații electrice și sanitare), în cuantum de 700 mii lei, care vor fi suportate din bugetele Consiliului Județean și Arhiepiscopiei.

Ionuț Vulpescu a vizitat vineri mai multe obiective din județ, între care Palatul brâncovenesc de la Potlogi (vezi aici), Mănăstirea Nucet și mai multe biserici – monument din municipiul Târgoviște (vezi aici).

foto16

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.