Ministrul Transporturilor, informații noi despre DN 7 Bâldana – Titu și DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia

dan-sova - adrian-tutuianu

Aflat în vizită de lucru în județul Dâmbovița, Dan Șova a vorbit și despre două dintre cele mai importante proiecte de infrastrcutură ale județului: DN 7 Bâldana – Titu și DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia.

Fonduri europene pentru Bâldana – Titu

În primul caz, lucrurile au intrat pe un traseu pozitiv, de unde nu se mai pot întoarce. La sfârșitul anului trecut, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului, cu tot cu lărgire la 4 benzi. Mai departe, zice ministrul Transporturilor:

Astăzi, pot să vă spun cu certitudine, în urma discuțiilor pe care le-am avut, că Bâldana – Titu este băgat pe fonduri europene de dezvoltare regională. (…) Anul acesta vom începe. Avem o alocare de 1.200.000 euro anul ăsta pentru Bâldana – Titu, luând în considerare că, cu procedura și contestațiile care, în mod natural, vor urma, nu vom apuca să dăm decât avansul la lucrare până la sfârșitul anului.

IMPORTANT: În Memorandumul privind Strategia de absorbție a fondurilor europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), există o listă cu 12 proiecte de drumuri naționale și centuri ocolitoare care vor putea beneficia de finanțare europeană nerambursabilă. Între acestea, figurează la poziția nr. 9 și DN 7 Bâldana – Titu, cu o valoare estimată a contractului de lucrări de 59.584.000 euro.

Bâldana – Târgoviște – Sinaia intră la finanțare anul viitor

Cât privește Drumul Național 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, și aici se mișcă lucrurile, în sensul în care Șova își asuma finanțarea proiectului de lărgire la 4 benzi de anul viitor. La acest moment se refac hârtiile proiectului, cu tot cu studiu de fezabilitate și indicatori pentru lărgire la 4 benzi de circulație:

De asemenea, vă pot spune că, la DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, avem o refacere de studiu de fezabilitate, care se află în curs și avem noua hotărâre de guvern, cu indicatori noi, la 4 benzi de circulație și o nouă licitație pentru executarea de lucrări, de care ne ocupăm până la sfârșitul anului. (…) Îl băgăm la finanțare anul viitor. Anul acesta refacem SF-ul, refacem indicatorii economici pentru lărgire la 4 benzi. SF-ul, din păcate, trebuie refăcut pentru că a fost făcut în birou, pe genunchi și nu mai corespunde cu noile condiții care se impun.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.