Nume noi în „baza de selecție” a PSD Dâmbovița pentru Parlament!

watermarked-conferinta extraordinara psd (9)

Scena politică locală devine, odată cu înaintarea către anul electoral 2016, tot mai animată. Se vorbește din ce în ce mai frecvent de candidați la primării, fie că sunt ei social-democrați sau liberali, și se conturează nucleul de selecție pentru scrutinele de anul viitor, locale și parlamentare.

Până atunci, însă, Curtea de Apel București a hotărât zilele trecute că Guvernul trebuie să organizeze alegeri parțiale parlamentare în 17 colegii din țară care au rămas vacante. Între acestea se află și Colegiul de Senat nr. 2 din județul Dâmbovița (Târgoviște – Moreni), devenit vacant după condamnarea liberalului Sorin Roșca Stănescu la închisoare cu executare în octombrie 2014. Decizia CAB nu este definitivă și va fi, foarte probabil, contestată de Executiv.

În acest context, al unor posibile (deși nu foarte probabile) alegeri parlamentare parțiale, președintele CJ și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a făcut ieri referire, într-o discuție cu presa locală, la mai multe nume de posibili candidați. „PSD are o largă bază de selecție a celor care pot ocupa funcții de deputați și senatori”, e declarația președintelui, acesta făcând și câteva nominalizări din această „bază de selecție”: Alexandru Oprea, Florin Grad, Carmen Holban, Alin Manole, Costel Preda, Adrian Dumitru, Fănuț Costea, Corneliu Ștefan, Claudia Gilia. Lor li se adaugă, potrivit președintelui PSD, și câțiva primari care ar putea oricând face pasul către Legislativ.

Partidul, în înțelepciunea lui, va hotărî cine merită și cine nu”, închide social-democratul subiectul.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.