Oana Vlăducă și Claudia Gilia, mesaje închinate cărții și bibliotecarilor!

Parlamentari PSD Dâmbovița, Oana Vlăducă și Claudia Gilia au adresat astăzi mesaje dedicate Zilei Bibliotecarului din România, respectiv Zilei Mondiale a Cărții și Drepturilor de Autor.

oana vladuca 7

Oana Vlăducă a transmis mesajul în cadrul unei acțiuni a Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu” din Târgoviște:

Spuneam într-un eveniment recent, cred că tot la Biblioteca Județeană din Târgoviște, că Biblioteca, prin excelență, este locul care adună oameni aparte, spirite cu totul deosebite, locul care potolește cel mai bine setea de cunoaștere și satisface până și cele mai agonizante căutări. Biblioteca este spațiul manifestării culturale universale și, călcând pe podeaua ei, căutând prin rafturi și oprindu-ne în dreptul cărților, devenim noi însișe părți ale acestui univers.

Dincolo de frumusețea incredibilă a locului și de transformarea pe care o oferă oricui, e nevoie de oameni care să dea viață spațiului. Iar bibliotecarii sunt lucrătorii care poartă cu noblețe o misiune: de a da sens locului în care-și desfășoară activitatea de a da sens cărților de pe rafturi, cititului.

Într-o epocă a informatizării și a comunicării la un nivel transformat față de acum 10 – 20 de ani, ca să nu spun mai mult, Biblioteca și bibliotecarii sunt chemați să răspundă unei exigențe culturale extinse, iar rolul lor a devenit cu atât mai important.

Tocmai de aceea, vă salut pe toți cu admirație, ca pe adevărați profesioniști, care vă faceți datoria cu profesionalism și dedicație.

claudia gilia 3

La rândul ei, Claudia Gilia a transmis mesajul printr-o declarație politică:

Astăzi, mai mult ca oricând, suntem martorii unei democratizări a cunoașterii. Astăzi, în comparație cu acum o sută de ani, accesul la cărți și la știință este mult mai facil. Nu neapărat mai ieftin și nu neapărat mai încurajat. Cu toate acestea, o carte nu se deschide singură și nici nu are puterea să producă o schimbare, dacă ea nu este parcursă la timp de noile generații.

Mircea Eliade spunea că ”toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede”. În zilele noastre, în multe județe, bibliotecile au fost abandonate, uitate sau chiar închise. Aceste ”clinici de vindecare” au intrat într-o mare concurență cu noile tehnologii, cu ”marii consumatori de timp”.

La cursurile pe care le predau în cadrul Universității ”Valahia” din Târgovişte, le spun studenților că prin intermediul cărților putem sta de vorbă cu Aristotel, Democrit, Platon, Locke, Rousseau, Montesquieu, Stuart Mill, Francis  Fukuyama, etc. Le putem înțelege trăirile și putem fi contemporani cu ei prin operele minunate pe care ni le-au lăsat moștenire. Acestea sunt bagaje de cunoștințe nelimitate pentru noile generații. Nu este ușor să-i convingi pe tineri de această nevoie de a citi, dar odată cultivat gustul pentru lectură, rămân fideli a ceea ce eu numesc”cultura cititului”. În plus, indiferent că vorbim despre cărțile de specialitate recomandate la școală sau la facultate sau de cele de literatură, acestea aduc o contribuție valoroasă educației și propagării de informații și cultură în societatea în care trăim.

Astăzi, îmi revine plăcerea și onoarea să aduc un omagiu tuturor bibliotecarilor și librarilor care m-au ajutat pe parcursul carierei mele ca elevă, studentă și dascăl.

 Parteneriatul dintre profesori și bibliotecari este unul natural, care vine în ajutorul tinerei generații. Un bibliotecar implicat poate cultiva dragostea de carte celor care pășesc pragul bibliotecii pentru prima oară. Voi fi aproape de aceștia în eforturile lor de a promova lectura, un fenomen în scădere dramatică în țara noastră.

La Mulți Ani, tuturor bibliotecarilor! Mii de mulțumiri celor care scriu cărți cu atât de multe eforturi și celor care le păstrează cu atât de multă grijă. Aceștia sunt adevărații ambasadori ai cunoașterii peste vremuri.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.