PNL Dâmbovița: Primele explicații oficiale după execuția de ieri-noapte a organizațiilor Târgoviște, Moreni, Pietroșița și Pucheni!

pnl jos

Biroul Politic Județean al PNL Dâmbovița a hotărât, în ședința de ieri-seară (spre ieri-noapte), dizolvarea birourilor politice ale organizațiilor Târgoviște, Moreni, Pietroșița și Pucheni. Propunerea de execuție a fost făcută de președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu. La ședință au fost prezenți 22 de membri din totalul de 34.

Primele explicații publice pentru ce s-a întâmplat au venit astăzi, de la secretarul general al organizației județene, Gabriel Plăiașu:

Acest demers se întemeiază pe lipsa de eficiență a acestor birouri locale de la data alegerilor, undeva prin aprilie, până în luna septembrie. Prin acest demers, nu facem altceva decât încercăm să asigurăm un management mai eficient la nivelul acestor organizații și să propunem în cel mai scurt timp cu putință organizarea de alegeri.

Încercăm să devenim cât mai eficienți, cât mai credibili și cred că putem face acest lucru cu oameni de o altă ținută, de un alt calibru.

Rugat să identifice mai exact reproșurile către Organizația municipală Târgoviște, Plăiașu s-a legat de faptul că liberalii de aici nu au fost prezenți prin „acțiuni” de Zilele Cetății (deși acest lucru nu s-a întâmplat nici în trecut), arătând, ca și model, exemplul PNL Găești (deși comparația e nepotrivită pentru că la Găești conducerea politică se confundă cu cea administrativă):

Am să vă dau un exemplu cât se poate de concret. Știm cu toții că Târgoviștea este în mare sărbătoare, sunt Zilele Cetății. Am considerat potrivit ca Biroul Politic PNL Târgoviște să fie prezent, prin acțiuni pe care le considerăm firești, în viața cetății. Imaginea PNL în aceste zile lipsește cu desăvârșire. Nu participăm la niciun fel de eveniment, nu există niciun fel de material prezentat la nivelul Biroului Politic Județean privind organizarea de acțiuni la care noi, liderii PNL, să luăm parte, așa cum, de exemplu, fac colegii noștri de la Organizația PNL Găești, dacă e nevoie și de un element de comparație.

Alte reproșuri aduse PNL Târgoviște au fost cele privind neorganizarea conferințelor de presă și faptul că sediul partidului arată „nu tocmai ok”.

În urma deciziei de dizolvare a celor 4 birouri, președinți interimari vor fi: la Târgoviște – Marius Caravețeanu, la Moreni – Aurelian Popa, la Pietroșița – Eena Tăbârcă și la Pucheni – Adrian Țigăeru.

La final, Plăiașu mai aruncă o lovitură, respectiv posibilitatea de retragere a sprijinului politic pentru consilierii municipali PNL Târgoviște: Nu s-a luat această decizie, dar este de luat în calcul și așa ceva.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.