Președintele PSD Târgoviște, despre candidatura lui Iohannis: Nu putem compara primarul Sibiului cu Președintele României!

cristian stan

Continuă datul cu părerea despre ce e și va să fie în toamnă, la prezidențiale. Cum ar veni, adică, cine va fi candidatul susținut de PNL – PDL (în fuziune sau alianță). Și cum președintele recent ales al liberalilor, Klaus Iohannis, își cam face drum cu coasa prin iarbă spre nominalizare, se opinează despre domnia-sa.

Zice președintele PSD Târgoviște, Cristian Stan, că, dincolo de imaginea asta imperturbabilă de om încruntat, care vorbește puțin, stau, nu atât rigoarea, seriozitatea, „caracterul de neamț”, cât vulnerabilitățile pe care nu vrea să le slăbească în mulțime. Dar, pe care, inevitabil, nu le va putea evita într-o competiție cum e cea pentru Cotroceni:

Nimeni n-a spus că dl Klaus Iohannis este de ignorat, dar nu putem compara primarul Sibiului cu Președintele României. Nu cred că dl Iohannis are experiența necesară să conducă România. Nu cred că dl Iohannis are căderea morală, dacă vreți, să conducă România. Are și domnia-sa anumite probleme la Sibiu. Probabil, pe măsură ce ne vom apropia de alegerile prezidențiale, oamenii vor trebui să fie informați, vor trebui să afle cine este, de fapt, persoana pe care doresc sau nu doresc să o voteze. Va fi, din punctul meu de vedere, destul de dificil, destul de greu să convingă oamenii. El pare o persoană foarte riguroasă, dar eu cred că acest ritm pe care îl are atunci când vorbește și ritmul acțiunilor sale este, mai degrabă, consecința unei lipse de experiență politică decât a unui caracter din ăsta, de neamț.

Eu cred că dl Klaus Iohannis are probleme și acestea vor ieși la iveală pe măsură ce va fi testat în această luptă; pe măsură ce se va înainta către momentul alegerilor prezidențiale, dl Klaus Iohannis va fi nevoit să facă față multor, multor situații-limită. Și atunci se va dovedi acest lucru.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. Ion Tutuianu says:

    Draga domnule,
    Cred ca vorbiti prostii legat de experienta domnului Iohannis. Daca vreti sa il comparati cu domnul Victor Viorel Poanta cu siguranta dl. Iohannis este mult mai experimientat in a conduce. Defapt multi, chiar foarte multi au mult mai multa experienta decat acest personaj nepriceput si usor de manipulat.
    Viata lunga inainte!

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.