Prima conferință la CSM Târgoviște după instalarea lui Ciprian Prisăcaru. Declarații primar, viceprimar, președinte

14247656_1355892241095126_2077195003_o

CSM Târgoviște a organizat astăzi o conferință de presă, prima de după preluarea conducerii clubului de către Ciprian Prisăcaru, în urma concursului organizat la sfârșitul lunii august. Au fost prezenți noul președinte, primarul Cristian Stan și viceprimarul Carmen Holban.

Principalele declarații

Cristian Stan:

Prezența noastră, a reprezentanților Executivului municipiului Târgoviște, aici reiterează angajamentul și atașamentul pe care Primăria le are față de sportul târgoviștean. Vreau să asigur iubitorii sportului din Târgoviște, din Dâmbovița, că Primăria municipiului Târgoviște va sprijini în continuare sportul de performanță. Am vrut să fie foarte clar mesajul pe care noi îl dăm astăzi, că, indiferent de cei care sunt la conducerea CSM, Primăria își va respecta angajamentele pe care și le-a luat, în primul rând față de târgovișteni, apoi față de Clubul Sportiv Municipal.

Carmen Holban:

Susțin în aceeași măsură sportul. Aș vrea, dar, să ne aplecăm mai mult asupra copiilor, să identificăm copiii cu performanțe din școlile noastre, să-i ajutăm. Numai crescându-i, îndrumându-i și făcând tot posibilul ca ei să aibă ore de antrenament corespunzătoare, vom putea culege în cel mai scurt timp roadele muncii lor.

Ciprian Prisăcaru:

Aș începe prin a mulțumi fostei conduceri pentru faptul că a făcut performanță și mare performanță la CSM Târgoviște și mă refer aici la echipa condusă până mai acum o lună și jumătate de Ciprian Iugulescu. Eu mă voi ghida după aceleași principii pe care le-am avut întotdeauna: profesionalism, transparență, performanță. Cu siguranță, performanța la CSM va continua și sunt absolut convins că, alături de Executivul municipiului Târgoviște, de Consiliul Local Municipal (…), ea va merge mai departe și vom încerca să ducem mai departe lucrurile bine făcute și să le reparăm pe altele care, considerăm noi, pot fi făcute altfel sau pot fi eficientizate.

L-am întrebat pe primarul municipiului și dacă are încredere într-un management onest al noului președinte la CSM, în condițiile în care, acum 3 luni de zile, asupra lui Prisăcaru erau lansate acuzații foarte grave de abuz în serviciu, conflict de interese și evaziune fiscală. Răspunsul lui Cristian Stan:

Eu am plecat în această discuție de la aspectul că dl Prisăcaru a câștigat un concurs la Clubul Sportiv Municipal. Instituțional, între Primăria Târgoviște și CSM există anumite relații, iar pe cale ierarhică, dl Prisăcaru este subordonat direct primarului municipiului Târgoviște. Acesta este cadrul juridic în care se derulează relația dintre Primărie și CSM.

Ca să vă răspund punctual, până la acest moment, referitor la activitatea la Clubul Sportiv Municipal, nu am motive să am îndoieli cu privire la conduita dlui Prisăcaru. V-am explicat exact care este cadrul. Mai departe, ce-ar fi trebuit să fac? Să mă implic în organizarea concursului și să spun „Nu vine Prisăcaru președinte pentru c-a fost contracandidatul meu”? Ne-am fi întors în timp 50 de ani. Dar întrebarea este bine punctată.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.