Primăria Târgoviște, îngrijorată de finanțarea Complexului de natație după data punerii în funcțiune!

cristian stan - cosmin bozieru - dana popa

Am descris ieri pe larg situația extrem de complicată prin care a trecut și trece proiectul european al Complexului turistic de natație Târgoviște. Din păcate, problemele sale nu se opresc la implementare și eventuala finalizare. Există o preocupare foarte serioasă la nivelul conducerii Primăriei Târgoviște cu privire la viața acestui Complex după ce el va intra în activitate. Atât primarul interimar, Cristian Stan, cât și viceprimarul Cosmin Bozieru, și-au exprimat public îngrijorările în privința finanțării investiției în anii următori, estimările arătând că vor fi cheltuieli de întreținere de până la aproximativ 10 milioane lei anual!

Cristian Stan: Legat de Complexul de natație, dacă tot am ajuns la discuția asta, mie îmi generează, ca și administrator, o problemă legată de finanțarea acestuia după momentul în care va fi dat în funcțiune. E foarte dificil să poți să transformi acest Complex în ceva care să se auto-finanțeze. Tare mi-e teamă că vom ajunge, cel puțin în primii ani, să finanțăm, să susținem puternic activitatea Complexului de natație. (…) O să ne dăm doctoratul în managementul unui complex de natație și al unui aqualand în municipiul Târgoviște. O să vedeți.

Cosmin Bozieru: Dacă mă întrebați pe mine, lăsând la o parte detaliile tehnice, din capul locului această investiție mi se pare păguboasă pentru Târgoviște și pentru târgovișteni. Noi, chiar dacă o finalizăm până în decembrie, or să fie apoi costuri de întreținere uriașe pentru acel bazin de natație. Nu văd cum am putea face noi un contract cu Federația de Natație, să-i putem aduce aici, nu văd cum am putea acoperi aceste cheltuieli.

Dacă e să dăm crezare proiectului, multe beneficii s-ar putea culege din atingerea obiectivelor sale specifice:

  • Creşterea numarului de turişti ce aleg să viziteze municipiul Târgovişte cu 21% pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea investiţiei (Anul 5), comparativ cu anul 2008;
  • Creşterea cu peste 20% a duratei sejurului în oraşul Târgovişte, pană în Anul 5, comparativ cu anul 2008;
  • Creşterea numarului de înnoptări in municipiul Târgovişte cu peste 40% pană in Anul 5, comparativ cu anul 2008.

Onoare muncii!

watermarked-complexul de natatie (2)

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.