Primarul Cristian Stan: Constructorii suportă lucrările nefinalizate la termen pe PIDU A și B!

parcare micro 3 (2)

În aglomerarea de vești teribile care anunță „dezastrul proiectelor europene” din municipiul Târgoviște, merită și următoarea știre: toate lucrările de pe PIDU A și B (cele mai mari investiții în infrastructura urbană din istoria orașului) care nu se vor executa până la 31 decembrie 2015 și nu se vor deconta din fonduri europene, vor fi suportate de constructori! Precizarea a venit din partea primarului Cristian Stan astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal.

Astfel, în urma negocierilor cu antreprenorii, a fost încheiat un act adițional la contractele de lucrări pe cele 2 PIDU-uri, cu următoarea clauză:

În cazul în care, la data împlinirii termenului contractual, există lucrări neexecutate, antreprenorul se obligă să le execute în integralitate pe propria cheltuială, iar beneficiarul se obligă să achite doar cota sa de finanțare de 2,02% din valoarea eligibilă a proiectului, așa cum este ea prevăzută în contractul de finanțare.

Situația este una extrem de favorabilă pentru Primăria Târgoviște, care reușește să înlăture o eventuală povară financiară legată de neexecutarea la termen a lucrărilor din PIDU-uri. A fost, în ultimele 3 săptămâni, o negociere extrem de dură cu constructorii, spune primarul.

Mai mult, acesta e optimist cu privire la atragerea fondurilor din proiectele în derulare. Exceptând centura municipiului, acolo unde proiectul va fi continuat și finalizat, cel mai probabil, din bugetul local, toate investițiile vor fi plătite din bani europeni.

Vreau să vă spun că în această perioadă au fost făcute cereri de plată de o valoare foarte mare. Comparativ, v-aș spune că în perioada 2009 – 2014 valoarea totală a cererilor de plată s-a cifrat la 101 milioane lei și numai în anul 2015 valoarea cererilor este de 45 milioane.

Să facem și precizarea că până pe data de 7 decembrie s-au putut depune cereri de plată către AM POR. Între 7-31 decembrie mai pot fi depuse doar cereri de rambursare, ceea ce înseamnă că, dacă vor mai veni situații de lucrări, Primăria va trebui să le achite, urmând să-și recupereze banii din fonduri europene anul viitor.

Ambele PIDU-uri se află, în momentul de față, la un stadiu de execuție de aproximativ 95%. Imediat după sărbători vor începe recepțiile la lucrări.

Onoare muncii!

 

 

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. QED sau despre cum ştiu pesediştii să ne prezinte negrul ca alb 🙁

Dă-i un răspuns lui moshu49 Abandon

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.