Primarul municipiului Târgoviște, despre refuzul lui Grindeanu de a demisiona: Ocupăm funcții cu sprijin politic! (declarații pe larg)

lansare cristian stan (4)

Primarul municipiului Târgoviște și președinte al PSD Târgoviște, Cristian Stan, a comentat astăzi situația din partid, în speță refuzul premierului Sorin Grindeanu de a demisiona după ce i s-a retras sprijinul politic. Stan consideră că poziția premierului este o raportare incorectă față de cei care i-au asigurat, prin susținerea lor, funcția de șef al Executivului. Ori acum, nemaiexistând acest sprijin, agățarea de funcție îl îndepărtează pe Grindeanu de logica propulsării lui în această funcție:

Toată lumea trebuie să înțeleagă că ocupăm anumite funcții cu sprijin politic. Indiferent că vorbim de primar, consilier județean, consilier local, președinte de consiliu județean, membru al guvernului, ministru, secretar de stat și așa mai departe, nu am fi ocupat aceste funcții fără sprijinul politic al partidului pe ale cărui liste am candidat, care ne-a susținut. Așadar, singura abordare obiectivă, în concordanță cu principiile și cu regulile care disciplinează organizarea unui partid politic o constituie respectarea deciziilor luate la nivelul organelor colegiale de conducere. Orice altă abordare, orice altă nuanțare pe subiect ar determina o încălcare clară a acestor reguli și am ajunge la situații care nu ar putea să fie controlate.

Eu vreau ca această situație să înceteze cât mai repede și toată lumea să înțeleagă că decizia partidului a fost una de schimbare a actualei stări de lucruri. Este în interesul comunității să depășim cât mai repede acest moment. Agățarea de anumite funcții nu reprezintă o soluție sub nicio formă.

Din punctul meu de vedere, trebuie să respectăm deciziile care s-au luat la nivelul conducerii partidului statutar, legal, moral, pentru că funcția pe care o ocupi ai ocupat-o prin susținerea partidului. Mai departe, dacă aceste măsuri vor produce sau nu un efect pe plan electoral, acest lucru va fi asumat politic de cei care au luat această decizie.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Un Comentariu

  1. nu mă interesează scandalul dintre doi pesediști și nici minciunile debitate de primar
    mă îngrijorează faptul că o dată la 5 ani acest partid dinamitează România
    să fie vorba de vreun cincinal programat?
    dacă DA, cine-i programatorul, cine își bagă coada cînd începe să ne fie bine? 🙁

Dă-i un răspuns lui moshu49 Abandon

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.