PSD nu va vota proiectul de buget al municipiului Târgoviște: La reparații străzi avem un buget cu 7 miliarde mai mic decât la Teatru!

cristian stan clm

Președintele PSD Târgoviște, viceprimarul Cristian Stan, a anunțat în această dimineață că echipa de consilieri social-democrați nu va vota proiectul de buget propus astăzi spre aprobare în ședința CLM de astăzi, ora 14.00.

Grupul de consilieri locali PSD nu va vota bugetul în forma în care a fost prezentat. Este un buget dezechilibrat, un buget care nu ține cont de necesitățile reale ale municipiului Târgoviște.

Cristian Stan a indicat și câteva metehne ale proiectului de buget, respectiv o alocare de 6 milioane lei pentru Teatrul Municipal Târgoviște sau 7,2 milioane lei pentru Clubul Sportiv Municipal.

Pe cele 2 componente avem o sumă foarte mare, care nu se justifică în condițiile în care, spre exemplu, dacă veți avea curiozitatea profesională să veniți la ședință, veți vedea că la punctul 2 de pe ordinea de zi există un proiect de hotărâre privind accesarea unui credit de 21 milioane lei pentru cofinanțarea Centrului de Natație. Deci, noi ducem peste 130 de miliarde lei vechi către Teatru și Clubul Sportiv și ne împrumutăm peste 210 miliarde pentru a cofinanța Centru de Natație.

Nu am nimic cu Teatrul, nu vreau să fim înțeleși greșit, dar Târgoviște are, în momentul de față, câteva necesități stringente. Cu titlu de exemplu, la Teatru se dorește instalarea unui pod rulant, care costă 10 miliarde lei vechi. Am discutat ieri, în ședința de comisie, cu reprezentanți Teatrului. Dl Ranin (n.a. – directorul instituției) n-a fost prezent, au fost prezente 2 doamne pe care le-am văzut pentru prima dată și care n-au reușit să ne convingă cu privire la utilitatea acelui pod rulant. Poate că e util, dar nu știu dacă e oportun în momentul de față.

Prin comparație, la reparații străzi avem un buget cu vreo 7 miliarde mai mic decât bugetul Teatrului, în condițiile în care avem numeroase probleme în municipi din acest punct de vedere.

Mai notăm una interesantă: Cristian Stan, viceprimar și lider al consilierilor PSD, spune că nu a fost consultat în niciun fel cu privire la acest proiect de buget: Nu m-a întrebat nimeni nimic!

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.