Rămâne Alexandru Oprea preferat pentru președinția CJD? >> „Trebuie să vină hârtia”

Vicepreședinte PSD Dâmbovița și consilier județean, Alexandru Oprea a declarat astăzi că perioada până când va ajunge (din nou) în funcția de președinte al Consiliului Județean nu se va mai prelungi foarte mult. Subiectul este justificat, având în vedere întârzierea punerii în aplicare a deciziei Comitetului Executiv Județean al PSD Dâmbovița privind excluderea lui Daniel Comănescu (actualul președinte al CJD), respectiv susținerea lui Oprea pentru acest post. S-a întâmplat asta pe 9 februarie și, la 2 luni distanță, hotărârea nu a produs niciun efect.

De unde și informațiile (provocate chiar din interiorul PSD Dâmbovița, de la oameni cu funcții de conducere) potrivit cărora partidul ar căuta pe altcineva pentru președinția Consiliului Județean, Oprea nefiind pe placul unora dintre actualii jupâni.

Acestor informații, Alexandru Oprea le răspunde astăzi:

Curând vom comunica și pe acest aspect, foarte curând. Personal, nu cunosc să fie o astfel de problemă (ca partidul să se fi orientat către o altă persoană pentru președinția CJD – n.r.), dar ceea ce cunosc este că trebuie să respectăm procedurile statutare și, atâta timp cât s-a mers pe această variantă a validării hotărârii de către Comitetul Executiv Național, trebuie să așteptăm această validare. Din ceea ce știu eu, această validare s-a produs, trebuie să vină și hârtia. 

În privința altor variante, credeți-mă că zvonuri am auzit și eu ca și dumneavoastră, dar eu cred că noi suntem un partid serios. S-a votat o hotărâre de excludere, s-a votat o hotărâre prin care subsemnatul am fost mandatat să ocup această funcție. Deci, nu cred în astfel de zvonuri, sigur alimentate și aruncate în piață de persoane interesate.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.