Reacția lui Adrian Țuțuianu la atacurile UNPR Dâmbovița, cu trimitere la vicepremierul Gabriel Oprea!

adrian_tutuianu

S-a întâmplat mai întâi declarația lui Alexandru Oprea, vicepreședinte PSD Dâmbovița, cum că, în eventualitatea unor liste comune PSD – UNPR la alegerile locale, 10% pentru progresiști e un procent foarte optimist în Dâmbovița și că acest procent poate fi chiar mai mic.

A urmat reacția UNPR, printr-un comunicat semnat de președintele filialei, Dumitru (Dan) Miculescu, prin care aruncă vorbe de ocară conducerii PSD și CJ Dâmbovița.

Acestui comunicat îi răspunde astăzi președintele PSD și CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, într-o notă destul de calmă și lipsită de provocări:

Suntem în Săptămâna Luminată, la o sărbătoare mare, la Nucet, Izvorul Tămăduirii, și cred că este momentul să avem o atitudine pașnică, de liniște, de bună înțelegere cu toată lumea. Ca atare, nu cred că trebuie să răspund în același mod la un asemenea comunicat.

Numărul 2 – sunt lucruri sau sunt oameni, evenimente, ziceri ale unora pe care nu trebuie să le bagi în seamă, că ar însemna să le dai prea multă importanță. Ori nu putem da importanță tuturor neaveniților, nici măcar în politică.

Al treilea lucru pe care vreau să-l spun foarte clar este că Partidul Social Democrat este un partid mare, va fi un partid mare, va fi principalul partid, așa cum este și astăzi, în județul Dâmbovița.

Al patrulea lucru este acela că nu răspund, din respect pentru foarte mulți oameni de bine din UNPR, cum ar fi, de exemplu, dl vicepremier Oprea, un om care a sprijinit constant proiectele noastre în județ.

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.