Ruptura președinte – parlamentari e asumată oficial în PNL Dâmbovița! (declarații)

watermarked-caraveteanu - preda - caracota

Pentru cine se mai îndoia, ruptura din cadrul PNL Dâmbovița, între președintele Marius Caravețeanu și parlamentarii Cezar Preda (deputat) – Iancu Caracota (senator), este evidentă și asumată oficial. Cumva ca simbol al acestei despărțiri, Preda și Caracota organizează de ceva vreme conferințe de presă săptămânale, dar nu la sediul partidului, ci la cabinetul parlamentar comun, dintr-o altă locație.

Astăzi, în conferința de presă de la sediul partidul, președintele Marius Caravețeanu a recunoscut că lucrurile nu sunt deloc în ordine, ajungându-se la atacuri și jigniri:

De ceva vreme ne ascundem după cireș și parcă nu e bărbătește. Nu cred că face cinste atitudinea celor 2 colegi parlamentari. Nu vreau să folosesc expresia „S-au supărat ca văcarul pe sat” habar n-am din ce. Dacă, la dl Iancu Caracota identific o ușoară supărare în urma rezultatului obținut la alegerile interne, la dl Cezar Preda chiar n-am identificat care ar fi fost motivul supărării.

Nu fac cinste atitudinea și acțiunile pe care această „celulă” le desfășoară separat de Partidul Național Liberal. Am încercat să fiu tolerant, nu neapărat să ignor această acțiune.

A fost o ușoară ruptură imediat după alegeri, ruptură după care, în loc să se atenueze această rană provocată de rezultatul alegerilor, atacurile au continuat; aș merge mai departe și aș spune că a fost cazul și de unele jigniri la adresa mea și a colegilor mei. Nu sunt de acord cu acest lucru și îmi doresc ca o astfel de atitudine să înceteze.

Caravețeanu subliniază și faptul că președintele PNL, Ludovic Orban, știe tot ce se întâmplă în filială:

Pot să vă spun că Ludovic Orban este foarte informat cu ceea ce se întâmplă în fiecare organizație județeană, mai ales în județul Dâmbovița. Este la curent cu ceea ce se întâmplă în PNL Dâmbovița.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.